Walter este prezent la meciul de la Cluj
Fotbaliştii pregătiţi de Adrian Falub au primit un imbold moral înainte de partida cu CFR Cluj din această seară, de la ora 21:30, reprezentând returul semifinalei de Cupa României. Florian Walter, principalul creditor al Universităţii, a ajuns ieri la Cluj şi a încercat să îmbărbăteze jucătorii. Acesta va asista din tribună la meciul din această seară, pentru prima dată în ultimii ani!
Ultima prezenţă a lui Walter la un meci al Universităţii, pe Cluj Arena, a fost în mai 2012, tot la un meci cu CFR, partidă în urma căreia rivala din Gruia a câştigat al treilea titlu de campionă. Vizita omului de afaceri a adus şi promisiuni legate de prima pentru jocul cu CFR. "Vă dau toţi banii de la federaţie să-i împărţiţi", a fost promisiunea lui Walter.
Echipa care ajunge în finala competiţiei va acumula 70.000 de euro în timp ce câştigătoarea competiţiei primeşte 200.000 de euro. Clujenii mai au promisă o primă importantă în situaţia în care se vor salva de la retrogradare. 200.000 de euro este prima de obiectiv, care va fi acordată întregului lot!
sursa: prosport
Cristian Anghelescu
Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!