Revanşa şi refacerea imaginii

Publicat in Sport 14 Ianuarie 2022 221 ori
Google+ WhatsApp
Revanşa şi refacerea imaginii
Revanşa şi refacerea imaginii

Baschetbaliștii Ploieștiului vor revanșa împotriva sibienilor. Ei au fost eliminați de aceștia în optimile de finală ale Cupei României chiar la Ploiești. Tot în Sala Olimpia, duminică, 16 ianuarie, de la ora 20.00, CSM Petrolul vrea să răzbune eșecul de atunci dar își dorește și o reabilitare în faţa propriilor suporteri după ce, runda trecută, trupa ploieşteană a fost "tăvălită" serios în deplasarea de la Cluj!

Față de jocul cu CSU Sibiu din septembrie anul trecut ambele echipe au trecut prin anumite transformări. Petrolul nu-l mai are pe americanul Vaughn care a fost înlocuit cu Jo Jordan plus sârbul Mihajlo Sekulovic în timp ce la sibieni antrenor nu mai este Dan Fleșeriu cel care, de astăzi, antrenează Dinamo București. În locul lui Fleşeriu trupa sibiană este antrenată de spaniolul Miguel Hoyo.

În clasamentul Ligii Naţionale, Deion Hammond şi colegii săi ocupă locul 9, cu 19 puncte, în timp ce Justas Tamulis şi ceilalţi sibieni sunt pe locul 6, cu 20 de puncte. Atât Ploieştiul cât şi Sibiul au în componenţă baschetbalişti care pot evolua în All Star Game-ul românesc. Consiliul Director al Federației Române de Baschet a stabilit reluarea, după doi ani, a acestui eveniment care va avea loc la 20 aprilie, înaintea ultimei etape din sezonul regulat.

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.