Marine, să antrenezi bine!

Publicat in Sport 02 Decembrie 2021 306 ori
Google+ WhatsApp

Începând din această săptămână, din stafful tehnic al Petrolului face parte și fostul căpitan al „galben-albaștrilor”, Laurențiu Marinescu! Marinescu, 37 ani, face, acum, primii pași în cariera de antrenor, urmând să se numere, alături de Valentin Bădoi, Cătălin Grigore și Bebe Bărbulescu, printre asistenții lui Nicolae Constantin. În paralel, Marinescu va colabora și cu grupele Centrului de Copii și Juniori al clubului.,,Marin" şi-a încheiat cariera de fotbalist nu cu mult timp în urmă și a lăsat ceva în urma sa: a bifat peste 200 de prezențe pe prima scenă a fotbalului românesc, cucerind trei „Cupe” și o „Supercupă”.

Marinescu nu a reuşit să-şi încheie cariera cu o promovare a Petrolului, dar poate va reuși această performanță din noua postură. „Lupii” pregătesc ultima partidă din 2021, derbiul cu Universitatea Cluj. „Tratați meciul ca pe o finală!”, este mesajul pe care Nae Constantin îl transmite, permanent, elevilor săi, toată lumea fiind conștientă că o victorie în confruntarea cu Clujul ar adânci şi mai mult diferenţa în clasament între ,,lupii galbeni" şi „șepcile roșii”.

În lotul „galben-albaștrilor” a apărut o problemă de natură medicală, Silviu Pană suferind o accidentare la gleznă, astfel încât mijlocașul nu va fi apt pentru ultima confruntare a anului. În schimb, Viorel Lică a trecut peste accidentarea ce l-a împiedicat să fie bun de joc pentru duelul cu FC Hermannstadt, iar de la începutul acestei săptămâni se pregătește normal, alături de colegii săi.

Întâlnirea dintre FC Petrolul și FC Universitatea Cluj se va disputa marți, 7 decembrie, de la ora 17.00, pe „Ilie Oană” și se va bucura de prezența fanilor în tribune. Accesul spectatorilor va fi permis în limita a 30% din capacitatea arenei, doar pentru persoanele vaccinate cu schema completă sau trecute prin boală în ultimele 180 zile. Biletele pentru această întâlnire sunt disponibile on-line, pe www.entertix.ro, iar sâmbătă (orele 10.00 – 15.00), duminică (orele 10.00 – 17.00), luni (orele 09.00-17.00) și marți (orele 09.00 – 17.00) vor putea fi procurate și de la casa stadionului „Ilie Oană”.Sursa:fcpetrolul.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.