Petroliştii au fost tunari!

Publicat in Sport 14 Mai 2021 357 ori
Google+ WhatsApp
Petroliştii au fost tunari!
Petroliştii au fost tunari!

Fotbaliştii Petrolului "au pus tunurile" pe gruparea de Liga a 3-a din Tunari. Testul disputat la Strejnicu s-a încheiat cu o victorie clară a „galben-albaștrilor”: 8 la 1! Băieţii lui Octavian Grigore au punctat de șapte ori în prima repriză! Atacanţii Sergiu Arnăutu şi Vali Balint au reuşit majoritatea golurilor. Arnăutu a marcat de trei ori în timp ce Balint a realizat o ,,dublă". În prima parte au mai punctat Saim Tudor şi căpitanul echipei, Silviu Pană. La pauză a fost 7-1, golul ilfovenilor fiind reușit de către Tudose.

În „11-le” de start s-au regăsit opt jucători care au făcut parte din lot în stagiunea precedentă, cărora li s-au adăugat portarul Alex Radu, și fundașii Aris Oprea și Ștefan Niță, reveniți de la Plopeni. După reluare, jocul s-a echilibrat, asta în condițiile în care în ambele formații au intervenit mai multe modificări.

Petroliștii au mai înscris o dată, printr-un jucător aflat în teste, mijlocașul de bandă stângă Raoul Valentin Cristea. Jucătorul de 21 de ani a fost ultima dată la Dinamo, după ce și-a făcut junioratul în Spania. S-a terminat, astfel, 8-1, iar pentru „găzari” va mai urma un test înainte de intrarea în vacanță, săptamâna viitoare, cu CS Blejoi.

Petrolul (repriza I): Radu Alexandru – Șt. Niță, Meijers, Huja, Aris Oprea – Ekollo, S. Pană, R. Moise, Saim Tudor – Arnăutu, Balint.

Petrolul (repriza II): Jercălău – Dunca, Olaru, Manolache, Poelmans – Licsandru, Mitrea – Vl. Bogdan, Boțogan, Cristea – Joao Claudio.

CS Tunari: Slabu – Barabas, Tudose, Iordache, Osca, Mănăilă, Popa, Avădanei, Stancu, Ghenovici, Andreescu. Au mai jucat: Isvoranu – Ghile, Fieraru, Ciortan, Flisc, Badea, Kay, Vlad, Teleru. Antrenor: Ștefan Odoroabă. Sursa:fcpetrolul.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Cele mai citite

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.