Atenție! Un bucureștean arbitrează Petrolul-Rapid!
Bucureșteanul Iulian Dima va arbitra înfruntarea Petrolul-Rapid care se va disputa, mâine, de la ora 20:15, pe arena „Ilie Oană”. Dima îl va înlocui pe olteanul George Găman, cel care trebuia să conducă derbiul, însă acesta a fost oprit de la delegare din cauza pandemiei de coronavirus. Centralul Dima a arbitrat Petrolul ultima oară în februarie, la Ploiești, atunci când ploieștenii s-au impus cu 2-0 împotriva Dunării Călărași.
Mâine, petroliștii au parte de prima dintre cele cinci finale, în compania rivalei tradiționale, Rapid. „Primvs Derby” va fi lipsit, de această dată, de farmecul oferit de duelul galeriilor, atâta vreme cât meciul se va disputa cu „porțile închise”, în condițiile special reglementate de către protocoalele medicale în vigoare. Cu toate acestea, fanii Petrolului vor fi aproape de jucători și îi vor încuraja înaintea partidei.
Miza este una enormă, promovarea în prima ligă, iar Petrolul este în postura în care nu poate face pași greșiți. Principalul Petrolului, Costel Enache, trebuie să găsească formula câștigătoare în condițiile în care are mulți absenți. „Chiar dacă suntem într-o situație delicată, credem în șansa noastră și ne vom lupta până la capăt pentru victorie! Trebuie să rămânem pozitivi și să facem tot ceea ce depinde de noi, astfel încât să ne atingem obiectivul”, a declarat antrenorul „galben-albaștrilor” pentru www.fcpetrolul.ro. Petrolul va juca, din nou, pe teren propriu, după cinci luni de zile! Trupa ploieșteană a evoluat ultima oară, pe ,,Ilie Oană", în februarie, contra celor de la Farul Constanța.
Arbitrul Dima va fi ajutat, la cele două linii, de Cristian Marius Marchidanu (Brăila) și Ferencz Tunyogi (Zalău). Arbitru de rezervă va fi Ionuț Coza (Cernica – Ilfov), în vreme ce observatori au fost delegați Andrei Ioniță (București) și Adrian Petre (Buzău).
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: