Produsele pentru îndreptarea părului, asociate cu un risc crescut de cancer uterin. Ce au descoperit cercetătorii

Publicat in Sanatate & Frumusete 18 Octombrie 2022 1026 ori
Google+ WhatsApp
Produsele pentru îndreptarea părului, asociate cu un risc crescut de cancer uterin. Ce au descoperit cercetătorii
Produsele pentru îndreptarea părului, asociate cu un risc crescut de cancer uterin. Ce au descoperit cercetătorii

Produsele pentru îndreptarea părului ar putea creşte semnificativ riscul de dezvoltare a cancerului uterin în rândul persoanelor care le utilizează frecvent, sugerează un studiu amplu publicat luni, potrivit Reuters.

 

„Am estimat că 1,64% dintre femeile care nu au folosit niciodată produse pentru îndreptarea părului vor dezvolta cancer uterin până la vârsta de 70 de ani, dar în cazul celor care le utilizează frecvent, riscul creşte până la 4,05%", a spus într-o declaraţie Alexandra White, coordonatoarea cercetării, din cadrul Institutului naţional pentru siguranţa sanitară a mediului (NIEHS) din Statele Unite.

„Este important însă ca informaţia să fie pusă în context. Cancerul uterin este o formă relativ rară de cancer", a adăugat ea, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, cancerul uterin este cel mai frecvent cancer ginecologic în Statele Unite, potrivit Centrului pentru prevenirea şi controlul bolilor din SUA (CDC), cu o incidenţă în creştere în special în rândul femeilor de culoare.

Zeci de mii de femei au fost monitorizate timp de aproape 11 ani

Cercetătorii au monitorizat 33.947 de femei diverse din punct de vedere rasial, cu vârste între 35 şi 74 de ani, pe o perioadă medie de aproape 11 ani. În acest interval, 378 de femei au dezvoltat cancer uterin.

După ce au luat în considerare şi alţi factori de risc ai participantelor, riscurile de dezvoltare a cancerului uterin erau de peste două ori şi jumătate mai ridicat în cazul femeilor care au folosit produse pentru îndreptarea părului de mai mult de patru ori în anul anterior.

O utilizare mai puţin frecventă a produselor de îndreptare a părului în ultimul an a fost de asemenea asociată cu un risc crescut de cancer uterin, dar diferenţa nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic, ceea ce înseamnă că e posibil să fie doar o coincidenţă.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.