Rezultate FINALE în Germania - Victorie NETĂ pentru Angela Merkel

Publicat in Ştiri Internaţionale 25 Septembrie 2017 670 ori
Google+ WhatsApp
Rezultate FINALE în Germania - Victorie NETĂ pentru Angela Merkel
Rezultate FINALE în Germania - Victorie NETĂ pentru Angela Merkel

Conservatorii cancelarului german Angela Merkel - Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi ramura sa bavareză Uniunea Creştin-Socială (CSU) - au obţinut o victorie netă, mult mai largă decât se aştepta, la alegerile parlamentare federale de duminică, în timp ce dreapta naţionalistă, Alternativa pentru Germania (AfD), a înregistrat un scor ce-i permite intrarea în parlament, relatează AFP, conform agerpres.ro


Angela Merkel va fi reconfirmată în funcţia de cancelar printr-un vot în Bundestag (camera interioară a parlamentului federal) după constituirea unei coaliţii majoritare în parlament. Negocierile dificile în acest sens, care se conturează între CDU/CSU, Partidul Liber-Democrat (FDP, liberalii) şi Verzi (ecologiştii), ar putea dura până în decembrie. 

Potrivit rezultatelor definitive, conservatorii au obţinut 33% din sufragii, cu 8,5% mai puţin decât la scrutinul din 2013, iar social-democraţii - 20,5%, cu 5,2% mai puţin. 

Pe locul al treilea se află AfD, cu 12,6%, înregistrând un scor cu 7,9 puncte procentuale mai mare decât în 2013, ceea ce îi permite intrarea în Bundestag. 

Pe locurile următoare se situează liberalii, cu 10,7%, mai mult cu 5,9% faţă de scrutinul anterior, când FDP nu a mai reuşit să intre în parlament. Stânga radicală Die Linke a obţinut 9,2% (plus 0,6%), iar ecologiştii - 8,9% (plus 0,5%). 

Viitoarea cameră inferioară a parlamentului german va avea un număr record de deputaţi: 709, faţă de 630 în actuala adunare. Această creştere a numărului de deputaţi se explică prin sistemul proporţional complex din Germania, care ajunge periodic să redistribuie, la finalul numărării, mandate suplimentare tuturor mişcărilor reprezentate.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.