Moscova ameninţă cu RĂZBOIUL! Televiziunea Armatei ruse: "În România se discută despre atacarea Transnistriei"

Publicat in Ştiri Internaţionale 04 Iunie 2015 479 ori
Google+ WhatsApp
Moscova ameninţă cu RĂZBOIUL! Televiziunea Armatei ruse: "În România se discută despre atacarea Transnistriei"
Moscova ameninţă cu RĂZBOIUL! Televiziunea Armatei ruse: "În România se discută despre atacarea Transnistriei"

Postul oficial al Armatei Federației Ruse, Zvezda TV, vorbește miercuri despre un posibil atac românesc în Transnistria, iar responsabili de la Moscova au avertizat că Rusia va intra în război în cazul unui asemenea scenariu.

 

"Atacarea nerecunoscutei republici transnistrene este serios discutată în Romania", afirmă Zvezda TV, citându-l pe analistul politic Ernest Vardanean.

"În conducerea României există două opinii privind posibilitatea unei intervenții în Moldova și Transnistria", susține analistul. "Premierul Ponta e de-a dreptul nerăbdător să găsească o provocare care să-i permită să trimită trupe în Moldova. Președintele Klaus Iohannis este mai moderat, deoarece Angela Merkel l-a convins personal să nu facă nimic încă. Cuvântul cheie este încă", a mai spus Vardanean, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit lui Vardanean, "România și Occidentul nu exclud un scenariu militar", care nu ar îngrijora însă Moscova.

Rusia nu va putea evita războiul

O declaraţie asemănătoare a făcut şi vicepreședintele Dumei de Stat, Serghei Jelezneak, în cadrul unei emisiuni de la un post de televiziune din Moscova. "Dacă trupele de menţinere a păcii vor fi atacate, Rusia nu va putea evita războiul, iar regimul de la Kiev va cădea. Astfel, consecințele politicii distrugătoare pe care a promovat-o Kievul vor cădea pe umerii noștri.  Dacă noi vom intra în război, atunci învingătorul va trebui să răspundă pentru tot", a precizat vicepreședintele Dumei de Stat a Rusiei, citat de publika.md.

Serghei Jelezneak mai spune că atacul ar putea veni din partea Kievului. Totodată, el consideră că desemnarea fostului președinte al Georgiei, Mihail Saakașvili, în funcția de guvernator al regiunii Odesa este o provocare la adresa Rusiei.

Conflictul din regiunea transnistreană a fost planificat de mai mult timp și poate fi transpus în realitate. Acolo sunt mai mult de 160 de mii de cetățeni ruși. Este vorba și despre angajamentele noastre internaționale. Anume în această situație, Saakașvili, în 2008, a decis să omoare oameni. El deja nu mai are ce pierde.

De cealaltă parte, directorul de programe militare al unui centru de cercetări din Kiev, Nicolai Sungurovski a declarat că Rusia ar putea ataca Ucraina din direcția frontierei administrative cu Transnistria.

Transnistria poate înarma peste 50.000 de rezervişti

Transnistria își poate înarma peste 50.000 de soldați aflați în rezervă. Declarația a fost făcută de expertul militar, general-maiorul rus Victor Kravțov, transmite TIRAS. Potrivit declarațiilor sale, în cazul în care situația de la frontiera transnistreană se va agrava, timp de 10-15 zile Tiraspolul va putea mobiliza până la 50.000 de soldați aflați în rezervă, asta constituind circa cinci infanterii motorizate.

Mai mult decât atât, primele două infanterii pot fi formate în cinci-șapte zile. Armament și tehnică militatară pentru a asigura militarii este destulă. "Având o asemenea putere militară, Transnistria a putea face față pericolului venit atât din partea Ucrainei, cât și a Moldovei", menţionează expertul.

Situația va fi alta dacă în conflinct se va implica și România, în spatele căreia se află forțele NATO. Însă într-un așa caz, nici Rusia nu va sta de o parte, dat fiind faptul că în regiune se află armata rusă, voluntari și un depozit de armament militar destul de mare.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.