Ritualurile oamenilor de succes. Ce fac Bill Gates, Vera Wang sau Barack Obama înainte de culcare

Publicat in Ştiri Internaţionale 03 Septembrie 2014 1074 ori
Google+ WhatsApp
Ritualurile oamenilor de succes. Ce fac Bill Gates, Vera Wang sau Barack Obama înainte de culcare
Ritualurile oamenilor de succes. Ce fac Bill Gates, Vera Wang sau Barack Obama înainte de culcare

Rutina de dimineaţă este importantă pentru o zi bună, dar ritualurile de seară pot avea un impact serios asupra succesului. Şi asta pentru că fiecare lucru pe care îl facem înainte de a adormi afectează starea şi nivelul de energie pentru ziua următoare.

 

 

 

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, recunoaşte că îi place să lucreze noaptea, spre deosebire de predecesorul său, George W. Bush, care prefera să se trezească mai devreme pentru a rezolva chestiunile presante. Obama ţine conferinţe telefonice cu membrii din staff până la ora 23.00. Citeşte şi scrie înainte de a merge la culcare.

 

Şefa operaţiunilor Facebook, Sheryl Sandberg, îşi închide telefonul peste noapte, scrie Business Insider, citat de tvr.ro. În timp ce pentru alţii poate părea minor, pentru Sandberg este "dureros", după cum a recunoscut pentru USA Today. "Primul lucru pe care îl fac dimineaţă e să îmi verific e-mailul”, spune Sandberg.

 

Winston Churchill urma acelaşi program orice s-ar fi întâmplat. În volumul "Ritualuri zilnice: Cum lucrează artiştii”, Mason Currey notează programul strict: în jur de 5 pm, prim ministrul bea un whiskey slab cu sifon înaintea unui somn de o oră şi 30 de minute. Churchill spunea că siesta îi permitea să lucreze "o zi şi jumătate" la fiecare 24 de ore. Când se trezea făcea o baie şi se pregătea de cină. La 8 pm lua cina , care era urmată de băutură şi ţigări până după miezul nopţii. Din cauza programului de somn neregulat, se spunea că Churchill făcea adesea întruniri ale cabinetului de război în... baia proprie.

 

Creatoarea de modă Vera Wang îşi foloseşte nopţile pentru a arunca o privire pe materialele trimise de angajaţi. „E singurul moment în care nu vin să-mi vorbească 7 oameni simultan”, a declarat Wang pentru revista Fortune. „Dormitorul meu este sanctuarul meu. E un refugiu şi locul unde prind contur, cel puţin la nivel conceptual, dacă nu şi fizic, mare parte din creaţiile mele”.

 

Keval Desai, fost director de produs la Google şi actual partener la o firmă de finanţare în IT, îşi alege câte un proiect în fiecare noapte şi nu adoarme până nu îl termină.

 

Despre Bill Gates, jurnaliştii de la Business Insider spun că citeşte timp de o oră înainte de culcare. Fondatorului Microsoft îi plac cărţile "frumos scrise", care îi aduc informaţii noi.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.