Nouă ipoteză în cazul avionului prăbuşit în Ucraina: Aparatul s-ar fi DEPRESURIZAT

Publicat in Ştiri Internaţionale 28 Iulie 2014 708 ori
Google+ WhatsApp
Nouă ipoteză în cazul avionului prăbuşit în Ucraina: Aparatul s-ar fi DEPRESURIZAT
Nouă ipoteză în cazul avionului prăbuşit în Ucraina: Aparatul s-ar fi DEPRESURIZAT

Prăbuşirea avionului companiei Malaysia Airlines ar fi fost provocată de o depresurizare masivă, explozivă, dupăp ce aeronava a fost atacată cu proiectile de artilerie.

 
 
 

Informaţia aparţine unui purtător de cuvânt AL Serviciului pentru Siguranţa Naţională al Ucrainei, Andrii Lisenko, luni, citând date preluate din aparatele de înregistrare a datelor de zbor, care au fost recuperate, relatează agenţia Associated Press.

 

Potrivit lui Lisenko, avionul a suferit "o depresurizare masivă explozivă", după ce a fost lovit de fragmente despre care oficialul ucrainean spune ca ar proveni de la o rachetă, potrivit ziare.com. Cutiile negre ale avionului au fost trimise pentru examinare în Marea Britanie.

 

Săptamâna trecută, analistii americani sustineau ca avionul prabusit in estul Ucrainei ar fi putut fi lovit de o racheta supersonică, iar un lider al separatiştilor din Ucraina a recunoscut că se află în posesia unui sistem de rachete Buk, despre care se crede că a fost folosit pentru a doborî avionul Malaysia Airlines.

 

Zborul 17 al Malaysia Airlines a fost doborât pe 17 iulie, in timp ce efectua o cursa Amsterdam - Kuala Lumpur. Toti cei 298 de oameni aflati la bord au murit, iar concluziile preliminare indicau ca ar fi fost doborat de o racheta a separatistilor, din greşeală. Separatiştii au negat implicarea lor în acest accident.



Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.