Putin a avertizat-o pe Merkel

Publicat in Ştiri Internaţionale 16 Aprilie 2014 2488 ori
Google+ WhatsApp
Putin a avertizat-o pe Merkel
Putin a avertizat-o pe Merkel

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat-o pe cancelarul german Angela Merkel că Ucraina se află pe marginea războiului civil, după ce Kievul a trimis armata împotriva separatiştilor din estul ţării, a anunţat miercuri Kremlinul.

 
 
 
 
"Preşedintele rus a semnalat că escaladarea brutală a conflictului a pus ţara pe marginea războiului civil", se arată într-un comunicat al Kremlinului publicat după o conversaţie telefonică între Vladimir Putin şi Angela Merkel.
 
 
Cei doi lideri "au subliniat importanţa" negocierilor programate pentru data de 17 aprilie. "Ei şi-au exprpimat speranţa că întâlnirea de la Geneva poate da un semnal clar pentru a reveni la situaţia dintr-un cadru paşnic", a anunţat comunicatul.
 
 
O reuniune cvadripartită între Ucraina, Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană urmează să aibă loc joi, la Geneva, în scopul de a încerca detensionarea crizei ucrainene.
 
 
Acţiunile armatei ucrainene în estul ţării reprezintă "o recurgere neconstituţională la forţă împotriva manifestanţilor paşnici", potrivit comunicatului Kremlinului. De asemenea, Putin a subliniat importanţa stabilizării economiei Ucrainei şi continuării livrărilor de gaze ruseşti către Europa.
 
 
Într-o conversaţie separată cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, preşedintele rus "a pus accentul asupra faptului că această escaladare brutală este consecinţa unor politici iresponsabile ale Kievului, care a ignorat drepturile şi interesele juridice ale populaţiilor rusofone din ţară".
 
 
De asemenea, el a considerat "inacceptabilă" utilizarea forţei împotriva "acţiunilor civile de protest" din estul Ucrainei.

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.