Avea ramificatii si in Romania! "Brazilianul Pablo Escobar”, unul dintre cei mai mari traficanți de droguri din lume, a fost arestat

Publicat in Ştiri Naţionale 22 Iunie 2022 474 ori
Google+ WhatsApp
Avea ramificatii si in Romania! "Brazilianul Pablo Escobar”, unul dintre cei mai mari traficanți de droguri din lume, a fost arestat
Avea ramificatii si in Romania! "Brazilianul Pablo Escobar”, unul dintre cei mai mari traficanți de droguri din lume, a fost arestat

catuse
Getty
Poliţia federală braziliană l-a arestat, marţi, în Ungaria, pe unul dintre ″cei mai mari traficanţi internaţionali″⁣, supranumit ″⁣brazilianul Pablo Escobar″⁣, informează AFP, citată de Agerpres.

În cooperare cu Interpolul, poliţia braziliană ″confirmă arestarea lui Sergio Roberto de Carvalho, cunoscut sub numele de 'Major Carvalho', considerat unul dintre cei mai mari traficanţi internaţionali actuali″⁣, potrivit unui comunicat.

Potrivit presei braziliene, care îl numeşte ″Pablo Escobar al Braziliei″⁣, Sergio Roberto de Carvalho, un fost poliţist, trăia în Europa şi folosea documente false pentru a se sustrage autorităţilor.

Arestat în Spania sub o identitate falsă pentru presupus trafic de droguri, el a fost eliberat după ce a plătit cauţiune şi a falsificat un certificat de deces pentru a scăpa de urmărirea justiţiei, potrivit unui reportaj prezentat de TV Globo anul trecut.

Ancheta a avut ramificaţii în România
Mandatul de arestare pentru ″Major Carvalho″⁣ a fost emis în noiembrie 2020, într-o operaţiune care a dus la confiscarea a ″peste 500 de milioane de reali brazilieni (aproximativ 100 de milioane de dolari) de la organizaţia criminală pe care o conducea″⁣, potrivit poliţiei federale braziliene.

Operaţiunea a avut ca scop ″destructurarea financiară a organizaţiilor responsabile cu transportul a zeci de tone de cocaină către Europa, folosind ca rută în principal porturile braziliene″⁣.

Ancheta a avut ramificaţii în Columbia, Panama, Portugalia, Spania, Belgia, Olanda, România şi Dubai.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.