Vești extraordinare pentru o anumită categorie de români! Se vor acorda noi sume de bani
Vești importante pentru milioane de români! Proprietarii de terenuri agricole pot beneficia de o schemă de ajutorare prin intermediul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR) pentru a crește numărul de noi suprafeţe împădurite.
Măsura face parte din strategia României de asigurare a protecţiei pădurilor şi a biodiversităţii, schema contribuind, de asemenea, la obiectivele strategice ale UE legate de tranziţia verde.
„Schema în valoare de 500 de milioane de euro aprobată luni va permite României să creeze noi suprafeţe împădurite. Aceste păduri vor contribui la prevenirea eroziunii şi a inundaţiilor, la curăţarea aerului şi la combaterea schimbărilor climatice. Măsura va contribui nu numai la obiectivele Pactului verde al UE, ci va sprijini, totodată, dezvoltarea economică a zonelor rurale din România", a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv responsabil cu politica în domeniul concurenţei.
Potrivit reprezentanților CE, măsura notificată de România, care va avea un buget de 500 de milioane de euro, va fi finanţată integral prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare şi rezilienţă al României şi a adoptării acestuia de către Consiliu.
Schema, care se va desfăşura până la 30 iunie 2026, urmăreşte să sprijine proprietarii de terenuri agricole adecvate pentru împădurire în vederea creării de noi suprafeţe împădurite, ceea ce va avea un impact climatic pozitiv pe termen lung.
În cadrul schemei, se va oferi sprijin sub forma unor granturi directe proprietarilor publici şi privaţi de terenuri agricole adecvate pentru împădurire, inclusiv municipalităţilor, precum şi asociaţiilor acestora.
„Pentru a beneficia de ajutor, proprietarii de terenuri agricole trebuie să creeze trupuri de pădure de cel puţin 0,5 ha sau cordoane forestiere (adică rânduri de arbori şi arbuşti pentru a proteja terenurile agricole împotriva eroziunii eoliene şi a secetei) cu o suprafaţă de cel puţin 0,1 ha. În plus, beneficiarii trebuie să se asigure că terenul pe care sunt plantate trupurile de pădure sau cordoanele forestiere este adecvat pentru împădurire. În sfârşit, împădurirea trebuie realizată în conformitate cu un plan de proiect aprobat de Garda Forestieră din România, în care sunt detaliate speciile de arbori şi arbuşti care urmează să fie plantaţi, precum şi densitatea plantaţiilor", se arată în comunicatul CE.
Deşi valoarea maximă a ajutorului este de până la 100% din costurile eligibile, valoarea finală va fi calculată în mod nediscriminatoriu. Costurile eligibile vor fi susţinute de documente justificative clare şi contemporane şi se vor baza pe costuri standard, se mai arată în comunicatul Comisiei, potrivit agro-tv.ro.
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
Ultimele articole adaugate de Admin.A
-
Vai si amar! Constantin Ungureanu, consilier PNL din Targsoru Vechi, a venit beat la sedinta si a facut scandal. La un pas sa fie chemata Politia
-
Accident mortal in Prahova, la Albesti. Un barbat aflat pe scuter a fost lovit in plin de o masina
-
Senatorul Laura Moagher, initiatoarea unei legi de reforma care schimba paradigma in pedepsirea infractiunilor sexuale impotriva copiilor