Haos pe aeroportul din Shanghai. Mii de oameni au fost testați după ce un angajat a fost depistat pozitiv cu Covid-19
Personalul aeroportului, îmbrăcat în costume de protecție, a fost filmat împingând o mulțime de oameni în interiorul aeroportului
Oamenii au fost obligați să se testeze după ce un angajat al aeroportului a fost depistat pozitiv
Pe fondul temerilor de carantină obligatorie de 14 zile, grupul a încercat să scape
Un aeroport din China a fost cuprins de haos după ce un muncitor a fost testat pozitiv pentru Covid-19, determinându-i pe oficiali să ordone teste la nivelul întregului aeroport, relatează DailyMail.
Personalul îmbrăcat în costume de protecție a fost filmat forțând o mulțime uriașă într-o zonă de subsol a aeroportului Shanghai Pudong din centrul financiar al țării. Dar, pe fondul temerilor de carantină obligatorie de 14 zile, mulți membri ai grupului au încercat să scape.
Alte clipuri au prezentat un val de oameni care încearcă să scape printr-o rampă. Angajații aeroportului au încercat să-i oprească. Unele surse menționează că aeroportul testează doar membrii personalului, în timp ce altele susțineau că toți, inclusiv pasagerii erau supuși noilor reguli.
O echipă de experți urmărește persoanele care ar fi putut fi expuse și iau măsuri preventive adecvat.
China continentală a raportat 17 noi cazuri Covid-19 sâmbătă, și 16 ziua precedentă. Dintre acestea, 3 cazuri sunt prin transmitere locală și nouă cazuri provenind din străinătate, a declarat duminică Comisia Națională de Sănătate.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: