Se schimbă tot la aeroportul Henri Coandă - Ce vor face pasagerii începând de mâine

Publicat in Ştiri Naţionale 08 Septembrie 2020 461 ori
Google+ WhatsApp
Se schimbă tot la aeroportul Henri Coandă - Ce vor face pasagerii începând de mâine
Se schimbă tot la aeroportul Henri Coandă - Ce vor face pasagerii începând de mâine

Începând de mâine, la aeroportul Henri Coandă va fi permis accesul pasagerilor direct la aerogara Plecări, eliminându-se obligativitatea trecerii prin corturile din fața terminalului, anunță CNAB. Rămân însă valabile toate celelalte cerințe, respectiv măsurarea temperaturii la intrarea în terminal, dezinfectarea mâinilor, păstrarea distanței de 1,5 metri față de celelalte persoane și purtarea măștii astfel încât să acopere gura și nasul.

 

Măsurile au fost decise avându-se în vedere confortul pasagerilor, în contextul apropierii sezonului rece, dar și traficul încă redus în contextul pandemiei de CoVid 19. Întreg personalul aeroportului a primit atribuția să monitorizeze respectarea cerințelor privind purtarea măștii și păstrarea distanței și, în caz contrar, să solicite intervenția imediată a poliției și jandarmeriei.
Tot de la 9 septembrie se permite și accesul autovehiculelor (autobuze RATB, autocare, autoturisme personale, TAXI etc.) în fața aerogării Plecări, pentru debarcarea pasagerilor și însoțitorilor acestora. Începând cu aceeași dată, în aeroport, vor fi redeschise restaurante și cafenele, în plus față de cele care și-au reluat deja funcționarea în urmă cu o săptămână.


Corturile din fața terminalului vor fi demontate și, din 11 septembrie, parcarea în care acestea sunt acum amplasate se va redeschide pentru public. Rămân valabile pentru pasageri recomandarea de a se prezenta la la timp la aeroport, precum și cea de a respecta semnificația indicatoarelor de direcționare, atât pe fluxul auto din fața aeroportului cât și pe fluxurile de pasageri.
Reamintim că, în zona aeroportului, circulația auto este afectată de lucrările la conexiunea feroviară a aeroportului cu Gara de Nord, lucrări aflate în curs de finalizare.

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Cele mai citite

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.