BREAKING - Liderul ISIS a fost ucis

Publicat in Ştiri Internaţionale 27 Octombrie 2019 742 ori
Google+ WhatsApp
BREAKING - Liderul ISIS a fost ucis
BREAKING - Liderul ISIS a fost ucis

Liderul ISIS Abu Bakr al-Baghdadi ar fi fost ucis sâmbătă într-un raid american în nord-vestul Siriei, anunţă CNN.

Citând oficiali de rang înalt din domeniul apărării şi încă o sursă informată în legătură cu acest subiect, CNN afirmă că al-Baghdadi ar fi fost ucis într-un raid coordonat de armata SUA în nord-vestul Siriei, dar confirmarea oficială va veni după testele ADN şi după cele biometrice.

Oficialii din domeniul apărării au relatat că liderul ISIS ar fi detonat o vestă cu explozibil în timpul raidului.

Raidul a fost derulat de comanourile pentru operaţiui speciale, iar CIA a oferit asistenţă pentru localizarea liderului ISIS.

Preşedintele Donald Trump urmează să facă un anunţ important duminică, la ora 9:00, potrivit secretarului adjunct de presă Hogan Gidley, iar oficiali ai administraţiei au declarat pentru CNN că anunţul va viza teme de politică externă.

Pentagonul nu a făcut încă niciun comentariu pe acest subiect.

Baghdadi a stat ascuns în ultimii cinci ani. În luna aprilie, ISIS a publicat o înregistrare video în care apărea un bărbat care părea a fi Baghdadi. A fost pentru prima dată când acesta a fost văzut din iulie 2014, când a vorbit la Marea Moschee din Mosul.

În februarie 2018, mai mulţi oficiali americani au afirmat că Baghdadi a fost rănit în urma unui atac aerian care a avut loc în mai 2017, iar din cauza rănilor suferite a trebuit să renunţe la conducerea grupării teroriste pentru aproape cinci luni.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office