Victor Ponta a avut o convorbire telefonică cu premierul moldovean, Valeriu Streleţ
Premierul Victor Ponta și omologul său din Republica Moldova, Valeriu Streleț, au discutat telefonic, joi, despre prioritățile de pe agenda bilaterală, informează un comunicat al Guvernului.
"Prim-ministrul Victor Ponta a transmis urări de succes noului guvern din țară vecină și a exprimat încrederea în continuarea parcursului către atingerea tuturor obiectivelor europene ale Republicii Moldova. Cei doi prim-miniștri au evaluat prioritățile de pe agenda bilaterală, în special cele ce privesc proiectele de infrastructură energetică și transporturi. În domeniul energetic vor fi continuate proiectele de interconectare planificate și agreate prin Memorandumul încheiat în acest an și, în acest sens, s-a stabilit ca în perioada următoare să aibă loc noi contacte la nivelul companiilor din domeniu", precizează sursa citată.
Potrivit Guvernului, obiectivele și proiectele discutate joi trebuie "să progreseze până la desfășurarea viitoarei Comisii interguvernamentale pentru integrare europeană, din toamna acestui an".
Totodată, cei doi premieri au stabilit să se întâlnească la Chișinău în cadrul unei reuniuni de lucru, până la sfârșitul lunii august, pentru continuarea dialogului pe temele prioritare de colaborare bilaterală.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul