Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, trimis în judecată pentru campania lui Iohannis

Publicat in Politica 03 Iulie 2015 479 ori
Google+ WhatsApp
Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, trimis în judecată pentru campania lui Iohannis
Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, trimis în judecată pentru campania lui Iohannis

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA pentru folosirea influenţei în campania prezidenţială din 2014. Vicepreşedintele PNL este acuzat că a făcut presiuni asupra primarilor din judeţ să determine oamenii să-l voteze pe Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din 2014.

 

Potrivit procurorilor DNA, vicepreședinte PNL, Sorin Frunzăverde, este acuzat de folosire, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenței ori a autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Totodată, procurorii au dispus cercetarea în stare de libertate a lui Ghiorghioni Ionesie (sub control judiciar în altă cauză), vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș Severin, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influenţă, influențarea declarațiilor (trei infracțiuni), fals intelectual şi uz de fals.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale din luna noiembrie 2014, Frunzăverde Sorin și-a folosit influența pe care o avea în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Caraș Severin și de vicepreședinte al unui partid, asupra inculpatului Ghiorghioni Ionesie, vicepreședinte al Consiliului Județean și membru în același partid politic. 

Procurorii susțin că demersurile erau în în scopul obținerii unor foloase necuvenite, respectiv să obțină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formațiunii din care făceau parte și, implicit, să-și consolideze poziția în cadrul acestei formațiuni politice, dar și în plan administrativ, prin condiționarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului.

"Ulterior, în zilele de 12 și 13 noiembrie 2014, inculpatul Ghiorghioni Ionesie a luat legătura cu 9 primari cărora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea și influența sa de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș Severin, să facă demersuri favorabile în direcția respectivă.

De asemenea, pentru a-i determina să procedeze în acest sens, inculpatul Ghiorghioni Ionesie le-a transmis acestora că, de rezultatul votului, vor depinde alocările bugetare efectuate de Consiliul Județean către primării în anii 2015 și 2016 (respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraș Severin).

La data de 18 noiembrie 2014, în urma unui accident rutier provocat de autoturismul pe care îl conducea, soldat cu rănirea ușoară a mai multor persoane, inculpatul Ghiorghioni Ionesie a determinat trei persoane să facă declarații necorespunzătoare adevărului, în sensul că acestea au relatat faptul că mașina implicată în coliziune fusese condusă de către una dintre ele", se arată în motivarea procurorilor DNA.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.