O deputată PNL bate recordurile: Ce i s-a găsit în declarația de avere

Publicat in Politica 25 Iunie 2015 1482 ori
Google+ WhatsApp
O deputată PNL bate recordurile: Ce i s-a găsit în declarația de avere
O deputată PNL bate recordurile: Ce i s-a găsit în declarația de avere

O deputată PNL bate toate recordurile în Parlament! Nu pentru numărul legilor inițiate, ci pentru averea pe care a căpătat-o într-un singur an. Carmen Hărău, deputată de Hunedoara, se poate lăuda cu cel mai profitabil an din mandatul de parlamentar.

Astfel, potrivit propriei declaraţii, din iunie 2014 până în iunie 2015, averea deputatei s-a mărit cu un teren intravilan în suprafaţă de 6.595 mp, situat în municipiul Hunedoara. Carmen Hărău a dobândit acest teren prin cumpărare împreună cu soţul, Lucian Hărău. Pe acest teren, familia deputatei vrea să construiască un hotel şi o sală de nunţi.

În ceea ce priveşte valoarea bunurilor personale, a bijuteriilor şi a ceasurilor (inclusiv ale soţului), aceasta a crescut de la 60.000 de euro în 2014, la 70.000 în 2015. Așadar, Carmen Hărău şi soţul au dobândit într-un an bijuterii în valoare de 10.000 de euro!

Era de aşteptat ca şi sumele din depozitele bancare să crească. Și au crescut. Amețitor.

Astfel, dacă în 2014 Carmen Hărău avea conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii şi alte economii în valoare de 337.174 lei + 8.500 de lire sterline, în 2015 valoare acestora a ajuns la 910.931 + 8.500 de lire sterline.

Cu alte cuvinte, banii puşi de-o parte s-au triplat în 12 luni, o performanţă greu de egalat.

Carmen Hărău a obţinut venituri în valoare de 1.680.000 lei de la societatea la care este acţionar: SC MICRO MEGA HD SA. Aceeaşi sumă a fost obţinută şi de soţul deputatei, care are aceeaşi calitate în conducerea grupului de firme din municipiul Hunedoara, scrie hunedoaralibera.ro

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.