DARIUS VÂLCOV, arestat preventiv pentru 23 zile. Înalta Curte a admis contestaţia DNA VIDEO

Publicat in Politica 02 Aprilie 2015 636 ori
Google+ WhatsApp
DARIUS VÂLCOV, arestat preventiv pentru 23 zile. Înalta Curte a admis contestaţia DNA VIDEO
DARIUS VÂLCOV, arestat preventiv pentru 23 zile. Înalta Curte a admis contestaţia DNA VIDEO

DARIUS VÂLCOV, fost ministru de Finanţe, va fi arestat preventiv, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri. Înalta Curte a admis contestaţia DNA la măsura arestului domiciliu. În timp ce ICCJ pronunţa decizia, Vâlcov se afla la DNA, unde a fost chemat pentru audieri.


Instanţa supremă a judecat miercuri cererea DNA de arestare preventivă a fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov. Judecătorii au anunţat joi decizia, care este definitivă.

Astfel, instanţa supremă a admis contestaţia DN la decizia din 26 martie prin care s-a decis cercetarea lui Vâlcov în arest la domiciliu şi a hotărât arestarea preventivă a acestuia, pentru 23 de zile, între 2 şi 24 aprilie.  La ora comunicării deciziei ICCJ, Vâlcov se afla la DNA. Cu o zi în urmă, Senatul a avizat şi a doua cerere a procurorilor de reţinere şi arestare a senatorului PSD.

Fostul ministru al Finanţelor a fost arestat la domiciliu din 26 martie, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a lui Vâlcov.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA). În schimbul acestor contracte, Darius Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ 2 milioane de euro, atât direct, cât și prin intermediari.

Miecuri, senatorii au avizat favorabil, în plen, cererea DNA privind încuviinţarea efectuării în continuare a urmăririi penale, precum şi cea de reţinere şi arestare preventivă în cazul fostului ministru al Finanţelor, senatorul Darius Vâlcov.

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată cu 106 voturi "pentru" şi 29 "împotrivă". Solicitarea privind încuviinţarea urmăririi penale a fostului ministru a trecut cu 120 de voturi "pentru" şi 18 "împotrivă".

Darius Vâlcov este suspectat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuşi.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.