Kovesi anunţă NOI NUME implicate în dosarul de corupţie al şefei DIICOT, Alina Bica

Publicat in Politica 21 Noiembrie 2014 914 ori
Google+ WhatsApp
Kovesi anunţă NOI NUME implicate în dosarul de corupţie al şefei DIICOT, Alina Bica
Kovesi anunţă NOI NUME implicate în dosarul de corupţie al şefei DIICOT, Alina Bica

DNA a extins cercetările pentru trei fapte noi de corupţie şi pentru alte persoane în dosarul de corupţie al şefei DIICOT, Alina Bica. Totodată, DNA a obţinut probe noi împotriva procurorului Bica Aceasta a adăugat că acuzaţiile aduse colegei sale din Ministerul Public nu au legătură cu activitatea sa în fruntea DIICOT, ci cu acţiuni întreprinse în perioada în care a fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

 

"S-au extins cercetările pentru alte trei fapte de corupţie. Sunt atât fapte noi, cât şi persoane noi", a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Alina Bica, procuror-şef al DIICOT, reţinută într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unui teren din Bucureşti, va fi prezentată judecătorilor cu cerere de arestare preventivă, după ce CSM a avizat solicitarea DNA în acest sens. Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a explicat că solicitarea privind arestarea preventivă a fost făcută în baza unor probe noi apărute la dosar şi care o incriminează pe Alina Bica, în urma audierilor de joi.

"Am obţinut probe noi şi le-am prezentat CSM, am venit cu un nou aviz. E important ca noi să fim profesionişti şi consecvenţi în ceea ce facem şi să ne bazăm solicitările pe fapte din dosar. Probele noi au vizat declaraţii date ieri şi înscrisuri puse la dispoziţia procurorilor în cadrul audierilor. Cei implicaţi au colaborat cu procurorii, au făcut denunţuri şi au adus la cunoştinţă alte detalii în legătură cu acest dosar", a explicat Laura Codruţa Kovesi, la ieşirea de la CSM.

Laura Codruţa Kovesi nu a dorit să dea detalii privind ancheta sau noile acuzaţii care i-ar fi aduse Alinei Bica, în afară de cea de abuz în serviciu. "Nu cercetăm persoanele după calitatea de demnitar sau nu, ci în funcţie de faptele penale comise şi care sunt de competenţa DNA. Referitor la noi acuzaţii nu pot să precizez clar decât că faptele pentru care e suspectată nu au în niciun fel de legătură cu funcţia de procuror-şef DIICOT, ci cu activitatea desfăşurată în funcţia de secretar de stat", a adăugat Kovesi.

Întrebată dacă a fost surprinsă de implicarea Alinei Bica într-un caz de corupţie, Kovesi a răspuns: "Nu aş putea să spun că am fost surprinsă sau nu, ci că am avut o colaborare instituţională în limitele legii".

Laura Codruţa Kovesi a ţinut să sublinieze că problemele Alinei Bica nu trebuie să umbrească activitatea DIICOT şi a precizat că ipoteza unui conflict personal la nivelul conducerii DNA şi DIICOT sau unul interinstituţional este una falsă.

Potrivit unor surse România TV, în cauza mai apar Valentin Vişoiu - asociatul soţului Ioanei Băsescu, Radu Pricop -, aflat deja în arest la domiciliu într-un alt dosar privind retrocedări ilegale în Argeş, si Andrei Andrici, patronul revistei Kamikaze, cu prejudicii de peste 7, respectiv, 4 milioane de euro. Potrivit surselor citate, cel care ar fi oferit informaţiile suplimentare în dosar ar fi chiar beneficiarul avantajelor create de Alina Bica, omul de afaceri Gheorghe Stelian, un apropiat al Elenei Udrea, care este cercetat sub control judiciar.

Alina Bica, procurorul şef al DIICTOT, a fost reţinută pentru 24 de ore de procurorii DNA, fiind acuzată de abuz în serviciu. Iniţial, CSM a încuviinţat doar reţinerea şi arestul la domiciliu, dar vineri, în lumina noilor probe prezentate de DNA, s-a aprobat arestarea preventivă

Alina Bica este urmărită penal într-un dosar privind fapte de corupţie în legătură cu favorizarea omului de afaceri Gheorghe Stelian, un apropiat al lui Dorin Cocoş, în primirea unor despăgubiri într-un dosar de retrocedări ilegale. Şefa DIICOT a fost suspendată din magistratură. Aceasta va fi prezentată la instanţa supremă pentru luarea măsurii de arestare preventivă.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.