Klaus Iohannis, neamțul mitoman. Încă o DOVADĂ că minte

Publicat in Politica 19 August 2014 1950 ori
Google+ WhatsApp
Klaus Iohannis, neamțul mitoman. Încă o DOVADĂ că minte
Klaus Iohannis, neamțul mitoman. Încă o DOVADĂ că minte
După ce a declarat recent că nu s-a mai întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu “de la începutul anului 2008", Klaus Werner Iohannis a fost pus în fața informațiilor obținute de jurnaliștii obiectiv.info , care arată că acesta a mințit și că s-a întâlnit și a ținut legătura cu Traian Băsescu în anii recenți. Iar noi dovezi continuă să apară!
 
 
 
 
În noiembrie 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, Klaus Werner Iohannis a declarat că a vorbit la telefon cu Traian Băsescu despre numirea sa în funcția de prim-ministru al României de către președinte, fiind dispus să stabilească o întâlnire cu acesta.
 
 
"Domnul presedinte Traian Băsescu m-a sunat și am avut o discuție săptămâna trecută și a dorit să avem o întrevedere ca să discutam situația politică. Zilele astea voi stabili o întalnire dacă agendele noastre sunt compatibile", a declarat Klaus Iohannis pe data de 30 noiembrie 2009.
 
 
La acel moment, Iohannis era susținut de candidatul Mircea Geoană și de președintele PNL Crin Antonescu pentru a ocupa funcția de premier, dar era lăudat și de către Traian Băsescu, care a precizat că într-un alt context politic nu ar fi refuzat numirea acestuia.
 
 
“Vreau să ştiţi că nu am nimic, dimpotrivă, am o apreciere deosebită pentru Iohannis, dar nici măcar din respect pentru primarul Iohannis nu puteam să las să se întâmple un lucru împotriva democraţiei", le-a spus Traian Băsescu sibienilor în data de 15 noiembrie 2009, la începutul mitingului electoral desfăşurat în Piaţa Mare.
 
 
Totuși, Traian Băsescu a precizat la momentul respectiv că nominalizarea nu a fost una serioasă, contracandidații săi dorind “să facă o farsă românilor, profitând de naivitatea primarului Iohannis”. Această caracterizare a primarului Sibiului de către președinte este relevantă și acum, fiind o posibilă explicație pentru ușurința cu care Traian Băsescu reușește să-l controleze pe Klaus Iohannis.
 
 
Acestea nu sunt singurele exemple care demonstrează că Iohannis și Băsescu au avut, de-a lungul anului 2009, o relație apropiată.
 
 
La alegerile europarlamentarele din 2009, Klaus Iohannis a susţinut din umbră candidatura Elenei Băsescu pentru o poziție în Parlamentul European. Ulterior, Elena Băsescu şi-a deschis și un cabinet de europarlamentar în sediul PDL Sibiu de pe bulevardul Nicolae Bălcescu din municipiu, ea declarând atunci că va veni o dată pe lună la acest birou.
 
 
Mai mult, edilul Sibiului a insistat în 2008, 2009 și 2010 ca preşedintele Traian Băsescu să se deplaseze la Sibiu să-şi ridice titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului, care i-a fost decernat în 2007. La finalul anului 2008, Klaus Iohannis a mărturisit că este dezamăgit de faptul că preşedintele Traian Băsescu nu a răspuns în nici un fel la invitaţie. Acest titlu onorific pe care Iohannis a dorit să i-l acorde președintelui a fost, probabil, o replică la decorația primită la Cotroceni în 2007.
 
 
În acest moment, după ce OBIECTIV.INFO a prezentat, în exclusivitate, dovezile minciunilor lui Klaus Werner Iohannis, câteva întrebări sunt pe buzele tuturor românilor: De ce nu răspunde Iohannis la aceste acuzații? Ce are de ascuns? I-a promis Iohannis lui Traian Băsescu funcția de prim-ministru în schimbul sprijinului la alegerile prezidențiale? Așteptăm, în continuare, răspunsurile candidatului PNL-PDL la alegerile prezidențiale: Klaus Werner Iohannis!

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.