Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Klaus Iohannis. Antonescu susține că despre candidatul Iohannis nu se cunosc prea multe lucruri și încă se gândește dacă-l votează.
”În cazul lui Ponta, oamenii știu ce votează și nu-l votez. În cazul lui Klaus Iohannis, oamenii nu știu ce votează.
Am vorbit insistent despre varianta Klaus Iohannis prim-ministru, asta, oricât ar fi de importantă funcția de prim-ministru, dincolo de asta, președintele este cu totul altceva decât funcția de prim-ministru. Eu niciodată nu am vorbit de proiectul Klaus Iohannis președinte al României.
Pe candidatul Iohannis nu-l cunosc în haina de președinte. Nu-l exclud, dar mă uit, analizez. S-ar putea să-l votez , sau nu”, a declarat Crin Antonescu.