Traian Băsescu, chemat la DNA

Publicat in Politica 16 August 2014 4350 ori
Google+ WhatsApp
Traian Băsescu, chemat la DNA
Traian Băsescu, chemat la DNA

Președintele Traian Băsescu ar putea fi chemat în fața procurorilor DNA, în dosarul Bercea-Mircea Băsescu. Avocatul familiei lui Sandu Anghel (Bercea Mondial n.r.) susține că există noi dovezi și va reveni cu solicitarea ca Băsescu să fie chemat la audieri, chiar dacă în primă instanță această solicitare a fost respinsă.

Pavel Abraham susține că are noi argumente în favoarea chemării lui Traian Băsescu la DNA. El susține că există noi probe, care i-ar putea dezvinovăți pe cei din familia Bercea. Avocatul susține că ar mai exista și o serie de înregistrări video, care vin în sprijinul lui Bercea și care arată că Traian Băsescu deține informații esențiale în dosarul fratelui său.

Pe domnul președinte l-am propus să fie citat ca martor în dosarul de influență. Solicitarea ne-a fost respinsă de procurori, dar avem noi argumente și dacă se consideră îndreptățită, atunci va fi chemat”, a declarat Pavel Abraham.

De asemenea, Abraham va solicita procurorilor DNA să o audieze și pe Doinița Băsescu, soția lui Mircea Băsescu.

Avocatul Pavel Abraham a anunțat că va depune această solicitare, luni, atunci când va solicita și eliberarea sub control judiciar a soțului Izaurei Anghel, Marius Constantin.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.