Un consilier local (PDL) Busteni, prins de ANI in incompatibilitate
Un consilier local PDL al oraşului prahovean Buşteni a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pentru că s-a ”lăcomit”, deţinând o mulţime de funcţii, contrar legii! Lucrătorii ANI au arătat că Simona-Daniela Buricea s-a aflat timp de mai mulţi ani în incompatibilitate.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul Simonei-Daniela Buricea, consilier local al oraşului Buşteni. Potrivit ANI, Buricea, care a fost numită în funcţia de manager al Sanatoriului de Nevroze Predeal, judeţul Braşov, la data de 15 decembrie 2010, s-a aflat, timp de mulţi ani, în incompatibilitate întrucât, simultan cu deţinerea funcţiei de manager, a deţinut şi alte funcţii.
Astfel, aceasta a fost contabil în cadrul a patru societăţi comerciale (în perioada 15 decembrie 2010- 1 aprilie 2013), consilier local în cadrul Consiliului Local Buşteni (începând cu data de 17 iunie 2004), precum şi reprezentant al Consiliului Local Buşteni în Adunarea Generală a Acţionarilor a SC Hidro Prahova SA- Ploieşti (în perioada 15 decembrie 2010- prezent).
Astfel, Simona-Daniela Buricea a încălcat dispoziţiile mai multor aliniate ale articolului 180 din Legea 95/2006, potrivit cărora ”funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu [...] exercitarea oricăror alte funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică; [...] dacă managerul selectat prin concurs se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori conflict de interese în termen de 30 zile de la apariţia acestora”.
Acesta a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază, respectiv de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Simona-Daniela Buricea a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: