Corpul de Control al premierului a descoperit nereguli majore în programul "Schi în România"

Publicat in Politica 22 Mai 2014 1154 ori
Google+ WhatsApp
Corpul de Control al premierului a descoperit nereguli majore în programul "Schi în România"
Corpul de Control al premierului a descoperit nereguli majore în programul "Schi în România"

Un raport al Corpului de Control al primului-ministru Victor Ponta susţine că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului ar fi făcut, în perioada în care a fost condus de către Elena Udrea, plăţi de 140.000.000 lei către administraţiile locale, o parte din aceşti bani fiind folosiţi ilegal. În anumite cazuri, au fost sesizate organele de urmărire penală.

 
 
 

Raportul a vizat finanţarea programului "Schi în România", de contruire a unor pârtii de schi. Potrivit raportului, MDRT ar fi plătit pentru lucrări doar pe baza cererilor venite din partea administraţiilor locale. Astfel, era suficient ca primarii să ceară bani pentru ca ministerul condus de Elena Udrea să-i vireze în cont.

 

Conducerii de atunci a MDRT i se reproşează faptul că "nu a elaborat prevederi riguroase cu privire la transferul fondurilor publice către autorităţile locale" şi că "nu a existat o bază legală care să reglementeze eligibilitatea proiectelor finanţate de la bugetul statului sau valoarea cofinanţării autorităţilor publice locale".

 

În al doilea rând, s-a constatat că plata unor sume cerute de primării s-a făcut fără ca situaţie terenurilor pe care urma să fie realizate investiţiile să fie clarificate. Astfel, la Petroşani lucrările au fost întârziate din cauza unui litigiu între primărie şi Romsilava, iar la Băişoara un litigiu similar a făcut ca doar parcarea pârtiei să fie realizată.

 

Prejudiciul adus bugetului statului a fost făcut la nivelul autorităţilor locale prin mai multe procedee. Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către reprezentanţii administraţiilor locale în ceea ce priveşte executarea contractelor s-a constatat la Borşa o pagubă de 1.800.000 lei, la Predeal de 515.000, iar la Cavnic de 52.000 lei. Apoi costul lucrprilor a fost crescut artificial prin interpunerea mai multor firme implicate în achiziţia echipamentelor. Pentru pârtia de la Vulcan există suspiciuni că procedeul a fost folosit pentru obţinerea ilegală a peste 37.000.000 lei.

 

Primăria din Predeal a solicitat de la bugetul de stat plata din cote defalcate de TVA a 634.000 lei pentru achitarea restanţelor la lucrările de la pârtie, deşi acestea nu erau eligibile pentru astfel de plăţi de la buget. În plus, unele firma au umflat notele de plată cu servicii pe care nu le-au prestat.


 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.