Vezi cine și-a ”umflat” CV-ul cât a fost ministru
E o vorbă în popor care zice că ce e prea mult, strică. Acesta este și cazul unui fost ministru, al cărui CV a ridicat mari semne de întrebare atunci când a preluat portofoliul de ministru, în urmă cu doar câteva luni. Chiar dacă între timp, acesta nu mai ocupă funcția de ministru, semnele de întrebare cu privire la activitatea și pregătirea sa au rămas.
Astfel, fostul ministru al Culturii, liberalul Gigel Sorinel Știrbu, teolog la originile sale educaționale, a fost somat în repetate rânduri să își prezinte diplomele care atestă terminarea studiilor menționate în CV la Studii și specializări, însă a preferat să nu răspundă acestor provocări.
Potrivit CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaților, Gigel Sorinel Știrbu a absolvit în anul 2005 Școala Națională de Administrație (Ecole Nationale d’Administration) din Paris.
PESURSE.RO a intrat mai în detaliu și a verificat veridicitatea celor scrise de fostul ministru al Culturii în Curriculum Vitae. Astfel, redacția PESURSE.RO a trimis o solicitare către Ecole Nationale d’Administration pentru a afla dacă Monsieur Gigel Sorinel Stirbu figurează ca absolvent al vreunui program de învățământ, fie el de lungă sau scurtă durată, din cadrul acestei instituții.
Vă prezentăm mai jos, solicitarea trimisă de reporterul PESURSE.RO.
Și răspunsurile reprezentanților Școlii Naționale de Administrație din Paris.

În primă instanță, verificările s-au făcut în rândul studenților din cadrul facultăților de la Ecole National d’Administration, acolo unde nu s-a găsit nici urmă de Gigel Sorinel Știrbu, de aceea solicitarea reporterului nostru a fost trimisă mai departe către alte departamente spre a verifica dacă sus-numitul a urmat vreun curs de specializare în cadrul aceleiași instituții de învățământ.
În urma redirecționării solicitării către departamentul de studii de specialitate, ni s-a comunicat că nu au putut găsi nicio persoană cu numele de Știrbu Gigel Sorinel care să fi urmat cursurile școlii din Paris, în ciuda încercărilor repetate de a-l identifica.
Așadar, potrivit celor comunicate de Ecole Nationale d’Administration, nu există documente care să ateste cele susținute în CV de către fostul ministru al Culturii, Gigel Sorinel Știrbu.
Menționăm că PESURSE.RO a încercat să îl contacteze pe Gigel Sorinel Știrbu. Inițial acesta a răspuns și ne-a spus să revenim mai târziu, iar mai apoi nu a mai răspuns la telefon.
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: