Marea absență din primele săptămâni de campanie electorală a fost prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis. Acesta a intrat într-un con de umbră după ruperea USL, iar strategii liberali susțineau că a făcut un pas în spate pentru a nu fi mânjit de scandalul de la București.
La începutul campaniei, liberalii, în frunte cu Crin Antonescu, precizau că Iohannis va fi extrem de activ și va susține candidații PNL la alegerile europarlamentare.
Cu toate acestea, la începutul acestei campanii electorale, Klaus Iohannis a dispărut cu desăvârșire. În varianta oficială, liberalii au explicat că acesta este plecat cu treburi în străinătate. Cum este greu de crezut că prim-vicepreședintele unui partid pleacă din țară exact în toiul unei campanii electorale, jurnalistii au săpat mai departe.
Surse din PNL au explicat că Iohannis a fost ținut la naftalină, pentru a nu se murdări în prima parte a campaniei electorale. ”L-au ținut puțin în spate, dar de acum va fi purtat ca sfintele moaște prin țară. Se vrea un finiș puternic în campanie”, a precizat un vicepreședinte PNL.
Intrarea în joc a lui Klaus Iohannis este evidentă. Miercuri seara a participat alături de Crin Antonescu la o emisiune TV, iar astăzi a avut o conferință de presă. Surse din PNL au explicat că în perioada următoare Iohannis va fi prezent și la mitingurile electorale ale PNL și va avea o vizibilitate mai mare în mass-media.
Întreaga strategie a PNL se bazează, practic, pe ultima perioadă a acestei campanii electorale. A început scandalul legat de sigla USL, va fi depusă moțiunea de cenzură, iar Iohannis este scos ca vârf de lance, alături de Crin Antonescu.