Bogdan Toader: Sute de mii de prahoveni risca sa ramana fara apa potabila!

Publicat in Politica 21 Septembrie 2022 3198 ori
Google+ WhatsApp
Bogdan Toader: Sute de mii de prahoveni risca sa ramana fara apa potabila!
Bogdan Toader: Sute de mii de prahoveni risca sa ramana fara apa potabila!

Prahova, încotro? După ploieștenii rămași fără apă caldă, există un risc major ca sute de mii de prahoveni să fie lăsați fără apă potabilă!

Nu există niciun dubiu. Prahova a ajuns pe mâna incompetenței, a nepăsării și a răfuielilor politice! Pe lângă cei peste 130.000 de locuitori ai Ploieștiului care suportă din ce în ce mai greu problemele generate de întreruperea furnizării apei calde, acum vin anumite semnale de alarmă și din zona operatorului Hidro Prahova.

Schimbările de la nivelul conducerii acestei societăți, impuse exclusiv pe criterii politice și de apartenență la anumite grupuri de interese, au provocat probleme în lanț, majore, în activitatea societății. Personaje aduse de la București sau din Călărași, care nu au habar de situația din județul Prahova, cocoțate în funcții extrem de bine plătite în conducerea operatorului regional de apă - canal, sunt la un pas să pună pe butuci această societate care asigură alimentarea cu apă potabilă a sute de mii de prahoveni!

Din cauza lipsei de personal, a echipelor de intervenție în teren, a deciziilor proaste, a lipsei stocurilor de materiale, mentenanța sistemului are de suferit. Și, implicit, prahovenii abonați la Hidro rămân tot mai des fără apă la robinet! Zilnic, asistăm la anunțuri de întrerupere a furnizării apei, din cauza problemelor din rețea, iar durata intervențiilor îi aduce în pragul disperării pe abonații societății!

În plus, contractul pe Programul Operațional Infrastructură Mare, care ar fi o gură de oxigen pentru sistemul de apă-canal al județului, nu a fost semnat nici până acum! Pierdere de timp, din motive doar de conducerea actuală a Hidro Prahova știute, care implică și pierderea unor sume substanțiale din fonduri europene!

Le-ați promis prahovenilor că îi duceți "pe primul loc"! Ați reușit, în doi ani, doar să aruncați județul Prahova în mizerie!

Bogdan Toader,

Deputat PSD Prahova

Presedinte PSD Prahova

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.