Modul de operare al "paraditorilor" de la DNA Ploieşti a ajuns şi în Bratislava: halucinantul dosar „Mýtnik 3”

Publicat in Politica 29 Iunie 2022 772 ori
Google+ WhatsApp
Modul de operare al "paraditorilor" de la DNA Ploieşti a ajuns şi în Bratislava: halucinantul dosar „Mýtnik 3”
Modul de operare al "paraditorilor" de la DNA Ploieşti a ajuns şi în Bratislava: halucinantul dosar „Mýtnik 3”

După ce atunci când era politician a cerut oficial anchete parlamentare împotriva rivalului său politic, Daniel Lipšic, procurorul special al Slovaciei, îşi anchetează acum chiar opozantul politic, pe omul de afaceri, Miroslav Výboh, procurorul având la activ o condamnare penală pentru omor din culpă.

În cazul Miroslav Výboh, acuzaţiile procurorului special al Slovaciei se bazează pe declaraţiile a 2 martori denunţători care conţin informaţii contradictorii şi neconcordanţe
În Bratislava, judecătorii slovaci şi avocatul Richard Donoghue, fost procuror general adjunct al SUA, l-au acuzat pe procurorul special al Slovaciei că foloseşte „fabrici de martori" pentru denunţuri şi că utilizează excesiv această metodă în cercetarea penală.

Denunţătorii din cazul Miroslav Výboh sunt la rândul lor suspectaţi de fapte ilegale iar avocaţii denunţătorilor sunt implicaţi politic, fiind rivali politici ai fostului premier.

Anchetatorul Agenţiei Naţionale pentru Combaterea Criminalităţii (NAKA), Ján Čurilla, şi el implicat în urmărirea penală a omului de afaceri Miroslav Výboh, a fost la rându-i acuzat de manipularea incorectă a probelor şi mărturiilor într-un alt caz, iar acum este în aşteptarea procesului.

„Sufrageriile" de la Bucureşti au ajuns în Bratislava: procurorul din caz se întâlneşte în secret cu serviciile secrete şi politicienii puterii şi discută despre derularea anchetelor penale în curs.

În Slovacia, în august 2021, antreprenorul slovac Miroslav Výboh, descris de presă ca un prieten apropiat al fostului prim-ministru, Robert Fico, a fost pus sub acuzare în aşa numitul „dosar Mýtnik 3".

Procurorii slovaci îl acuză pe omul de afaceri de o presupusă direcţionare a sumei de 150 000 EUR (aproximativ 169 448 USD), de la antreprenorul slovac Michal Suchoba către un secretarul de stat al Ministerului de Finanţe, Peter Pellegrini. Totul s-ar fi petrecut în 2014, pentru a frauda contracte guvernamentale în domeniul IT, susţin procurorii.

Numai că o analiză a dezvăluirilor presa slovacă ridică semne de întrebare serioase cu privire la acuzaţiile aduse, la modul de efectuare a anchetelor de către procurorii slovaci şi cu privire la complicităţile dintre lumea politică şi cea judiciară în Bratislava. Dar de aceste moduri de operare, România nu este străină, celebre fiind cazurile DNA Ploieşti, DNA Oradea, DNA Braşov – care s-au finalizat cu procurori excluşi din magistratură, puşi sub acuzare penală sau daţi afară din principala structură de luptă anticorupţie din România.

Numai că în Bratislava, spre deosebire de România – politicul îşi dă pe faţă mâna cu justiţia.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.