George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova

Publicat in Politica 18 Iunie 2022 486 ori
Google+ WhatsApp
George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova
George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova

Președintele AUR, George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova, el având interdicție de intrare în țara vecină până în 2023. El acuză actuala conducere de dublu limbaj și prefăcătorie.

Simion a anunțat că nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova, deși ar fi trebuit să participe, sâmbătă, la ședința comună a parlamentelor României și Republicii Moldova, la Chișinău.

El va fi pus să se întoarcă în țară cu primul avion, sâmbătă dimineața.

„La ora 5 și ceva mă urc în primul avion spre București. Trebuie să stau în această sală de așteptare. Nu am voie să intru în Republica Moldova, deși, am venit aici (...) că mâine e o șdință comună a parlamentelor din România și Republica Moldova și am fost invitați de către Parlamentul Republicii Moldova", a spus George Simion.

Președintele AUR acuză conducerea Republicii Moldova de dublu limbaj.

„Maia Sandu o să defileze cu europenismul ei, dar pe mine m-a arestat Vladimir Voronin. Pe mine m-a interzis Igor Dodon, cei mai anti-europeni și chipurile cei mai anti-români. Dar în momentul în care te invită Parlamentul Republicii Moldova și toți parlamentarii sunt lăsați să treacă și tu, nu, pe o interdicție dată în Anul Centenarului, la 100 de ani de la Marea Unire, când am făcut marș pe jos de la Alba Iulia la Chișinău, interdicție dată de Igor Dodon, în plin regim Plahotniuc. Și acum, până la 5 și ceva o să stau aici în aeroport să mă uit cum zboară avioane. Nu e nicio problemă. Nu renunțăm la lupta noastră pentru unire, dar invitația asta și prefăcătoria clasei politice din Republica Moldova care se teme de unire ca dracul de tămâie cred că trebuie sancționată. Este cât se poate de clar dublul limbaj pe care îl folosește Chișinăul în momentul acesta", acuză Simion.

Simion are interdicție să intre în țara vecină până în 2023.

Interdicția este în vigoare din 2018, când Simion a organizat un marș pe jos de la Alba Iulia la Chișinău. Nu este prima dată când liderul AUR încearcă să intre în Republica Moldova, folosindu-se de pașaportul diplomatic de parlamentar. A mai făcut-o și în 2021, însă fără succes.

Parlamentul României şi cel al Republicii Moldova au organizat, sâmbătă, o şedinţă comună la Chişinău.

Legislativul de la Bucureşti este reprezentat de preşedintele Senatului, Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi de senatori şi deputaţi.

La finalul şedinţei, va fi adoptată o Declaraţie comună a celor două parlamente.

Președintele Republicii Moldova a deschis, sâmbătă, ședința comună a Parlamentului țării sale și a Parlamentului României.

„De-a lungul existenței noastre, istoria ne-a pus la multe încercări. Multe dintre ele au fost în calea dezvoltării și atingerii aspirațiilor noastre de pace și prosperitate și au îngreunat evoluția Republicii Moldova. Cea mai recentă dinre ele este acest război crunt și nedrept de la granița noastră răsăriteană, care a mplificat multe dintre problemele sistemice ale Republicii Moldova", a spus Maia Sandu, în deschiderea ședinței celor două parlamente.

Maia Sandu a spus că în ciuda greutăților, moldovenii s-au strâns în jurul valorilor precum viața, libertatea, democrația și au respect pentru umanitate.

„În ultiii 30 de ani am încercat să ne găsim calea firească. România a decis mai devreme să aleagă calea integrării europene și a reușit un parcurs de succes care constituie și pentru noi un model", a mai spus președintele Republicii Moldova.

Ciolacu, la Chișinău: Unii au visat să ajungă în Cosmos, eu am visat să trec Prutul

Marcel Ciolacu a reamintit, sâmbătă, la ședința comună a Parlamentelor Republicii Moldova și României, versurile lui Grigore Vieru: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu am visat toată viața să trec Prutul".

„Am trecut Prutul, alături de colegii mei din Parlamentul României, pentru a participa, cu toții, la acest moment fundamental din istoria noastră recentă. L-am invocat pe Grigore Vieru, simbolul luptei pentru desprinderea Basarabiei de bolșevismul sovietic pentru că moștenirea sa trebuie dusă mai departe! Astăzi, trebuie să facem un nou pas și să muncim împreună pentru a asigura un trai mai bun cetățenilor pe care îi reprezentăm. Iar pentru a face acest lucru, întărirea relațiilor noastre bilaterale și obținerea statului de candidat a Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă bazele pentru atingerea acestui obiectiv", a spus Marcel Ciolacu, în ședința comună.

Ciolacu a spus că a înțeles că în ultimii ani România are o responsabilitate în asigurarea stabilității și dezvoltării în regiune și asta înseamnă o responsabilitate pentru sprijinirea și dezvoltarea Republicii Moldova.

„Din această perspectivă, Parlamentele naționale sunt garanția unei cooperări bazate pe principii democratice, diversități de opinie și respect între națiuni. România nu doar recunoaște destinul european al Republicii Moldova, dar dorește și crede într-o perspectivă reală pentru aderarea la Uniunea Europeană. Parlamentul României sprijină și solicită conferirea statutului de candidat la UE pentru Republica Moldova la următorul Consiliu European. Parlamentul României dorește și extinderea parteneriatului comercial și economic pentru a permite accesul mai amplu la piața unică europeană și astfel dezvoltarea accelerată a Republicii Moldova", a afirmat Marcel Ciolacu.

Președintele Camerei Deputaților a menționat că pentru un antreprenor trebuie să fie la fel de ușor să facă afaceri la Chișinău precum la București și să ajungă de la Iași la Bălți precum o face de la Alba-Iulia la Cluj, pentru că România este primul partener comercial al Republicii Moldova, dar România își dorește să continue să investească și mai mult.

„Este nevoie de stimulente și facilități fiscale pentru companiile de stat și private românești, dar și pentru autoritățile locale care vor să investească aici. Mai mult, România are ambiția să devină un hub de stabilitate și dezvoltare regională prin asumarea unui rol activ în procesul de reconstrucție al Ucrainei. Iar eu cred că Republica Moldova poate și trebuie să devină un partener strategic în implementarea acestui obiectiv. Trebuie să dezvoltăm un mecanism integrat de cooperare, prin care acest proces de reconstrucție să aducă beneficii cetățenilor noștri. Și sunt convins că administrația de la Chișinău se va implica foarte activ în perioada următoare pentru realizarea acestui obiectiv comun. (...) Trebuie să rămânem fermi în susținerea principiilor noastre fundamentale. Iar unul dintre ele este că statele suverane au dreptul să își aleagă propriul destin. Nu putem sta cu mâinile încrucișate când granițele sunt redesenate cu tancurile în apropierea noastră. Nu putem accepta pasivi ca Ucraina să cadă. Ce ar urma atunci pentru Republica Moldova? Trebuie să sprijinim dreptul cetățenilor noștri în a-și alege calea de urmat. Avem nevoie de o Moldovă puternică, stabilă și independentă de influențe externe, pe care noi și Europa să ne bazăm în numele securității colective", a mai spus Marcel Ciolacu.

Acesta a mai precizat că România răspunde pozitiv apelului lansat de Republica Moldova și va oferi tot suportul necesar dezvoltării capabilităților de apărare, securitate și de luptă împotriva amenințărilor hibride necesare asigurării independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.