Balamuc total in Consiliul Local Campina. Pe primarul Alin Moldoveanu nu-l mai tin nervii. A plecat iar din sedinta
După dezbaterea publică furtunoasă organizată luni, 30 mai, de administrația locală, întâlnire înregistrată video și publicată de Oglinda de Azi, ședința ordinară de ieri, 31 mai, a Consiliului Local, a fost mult mai liniștită, având pe ordinea de zi proiecte fără prea mare încărcătură pentru aleșii locali.
Așa se face că cele 19 proiecte de hotărâre au trecut repede de votul consilierilor, unele dintre acestea fiind chiar retrase de inițiatorii lor la începutul ședinței, cum ar fi de exemplu proiectul de hotărâre privind constituirea unei comisii mixte în vederea analizării și verificării stadiului de excuție a lucrărilor de construire la unitățile de cult aparținând cultelor religioase din Câmpina (inițiator Vane Viorica, consilier USR).
Cu toate acestea, două dintre proiecte, cel referitor la retragerea alocării sumei de 50.000 lei din bugetul public pentru Festivalul de Jazz-Rock (video min. 3,57) și cel referitor la prelungirea contractului de închiriere prin licitație publică a spațiului de la Casa Tineretului (video min. 26), în care funcționează de mulți ani de zile Club Live, au suscitat intereselor consilierilor locali, unii dintre ei cerând explicații suplimentare consilierului Liviu Briciu, omul de care se leagă atât existența Club Live, cât și a Festivalului de Jazz-Rock.
S-a pus chiar problema incompatibilității consilierului Liviu Briciu, secretarul Primăriei, Elena Moldoveanu, semnalând în timpul ședinței acest lucru, pe fondul faptului că alesul local a participat la discuțiile referitoare la cele două proiecte mai sus amintite și chiar a votat unul dintre ele.
Cea mai interesantă parte a ședinței a fost și de data aceasta ultimul punct de pe ordinea de zi, „Întrebări, interpelări, diverse" (video min. 39), care a debutat cu plecarea din sala de ședințe a primarului Alin Moldoveanu, acesta anunțând că nu va mai răspunde prin viu grai, în nicio ședință de Consiliu Local, întrebărilor consilierilor, ci doar prin corespondență ori în cadrul audiențelor la sediul Primăriei.
Prima reacție după plecarea primarului a fost cea a consilierului PSD Horațiu Zăgan, care a declarat că „pe viitor, atunci când o să vorbească primarul în ședințe, am să mă ridic și eu și am să plec".
De remarcat, printre interpelările consilierilor locali la acest punct de pe ordinea de zi, propunerea făcută de Cezar Grama administrației locale de a se aloca o sumă de bani în bugetul anului 2023 pentru achiziționarea de către Primărie a fostului stadion al Rafinăriei, aflat azi în proprietatea unui dezvoltator imobiliar. Propunerea lui Grama a primit un acord de principiu prin votul majorității consilierilor.
Articolul integral, AICI
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: