Incotro ne indreptam? UE va reglementa cum trebuie bătuți protestatarii de către polițiști

Publicat in Politica 18 Mai 2022 1001 ori
Google+ WhatsApp
Incotro ne indreptam? UE va reglementa cum trebuie bătuți protestatarii de către polițiști
Incotro ne indreptam? UE va reglementa cum trebuie bătuți protestatarii de către polițiști

Europarlamentarii din Comisia LIBE au dezbătut săptămâna aceasta utilizarea forței de către polițiști pentru a contracara revoltele populare. Astfel, s-a convenit că este nevoie de un regulament unitar pentru toate țările UE în care să se precizeze când și cum pot acționa în forță organele de ordine. Dezbaterea a avut loc în contextul protestelor din timpul pandemiei, la care polițiștii din diferite state UE au comis acte de violență extremă împotriva populației.

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), din cadrul Parlamentului European, a avut pe ordinea de zi o misiune extrem de complicată. Și anume aceea de a analiza modul în care a fost utilizată forța de către polițiști în statele europene. Puținele imagini care au ajuns în spațiul public au arătat scene de o agresivitate extremă a forțelor de poliție din țările UE față de populația care protesta împotriva restricțiilor și a vaccinării anti-Covid.

În Franța, protestatarii au fost mutilați, în Olanda au fost sfâșiați de câini, iar în Germania au fost bătuți cu brutalitate, exemplele nefiind singulare. În ultimii doi ani de pandemie, urmând exemplul Chinei, modul în care au acționat forțele de ordine europene a depășit orice imaginație.

"Dezbaterea a fost pe situațiile din UE pentru a se vedea cum acționează forțele de ordine în statele membre, dacă sunt acțiuni proporționate, dacă se respectă regulile. A rezultat că fiecare țară are reglementat modul de acțiune a acestor forțe, de exemplu, sunt țări în care nu se admite punerea la pământ a unui posibil instigator sau folosirea armelor. Eu am cerut o reglementare unitară. Acum urmează să vină Comisia Europeană cu propunere de îmbunătățire a regulamentelor de funcționare a forțelor de ordine și să reglementeze cum acționează forțele de ordine în cazul revoltelor populare", ne-a declarat europarlamentarul Maria Grapini, membru în Comisia LIBE.

Lipsă de profesionalism
Europarlamentarul român a salutat, în intervenția din Comisia LIBE, dezbaterea acestui subiect, arătând, totuși, că aștepta o dezbatere echilibrată, în sensul de a se discuta și despre cazurile de nerespectare și neconformare a cetățenilor, fiind necesare mai multe date statistice despre astfel de cazuri, dar și despre polițiștii agresați de cetățeni, răniți sau chiar omorâți, pentru a se putea face un echilibru. "Ordinea socială, despre care s-a vorbit până acum, depinde foarte mult de educație și cred că ar fi o conformare voluntară mult mai mare dacă educația civică, înțelegerea democrației, cu drepturi și responsabilități, de către cetățeni, și aici trebuie să punem accent, ar duce la mai puține cazuri. De asemenea, cred că ar trebui să existe mai mult profesionalism în rândul polițiștilor, dar trebuie definit ce înseamnă acest profesionalism", a afirmat europarlamentarul Maria Grapini. Aceasta a semnalat existența unor diferențe între statele membre, subliniind că modul de tratare a cazurilor de intervenție a forțelor de ordine de către Uniunea Europeană în diverse state poate să influențeze atitudinea cetățenilor. "Vă dau un exemplu foarte clar. În Olanda, am văzut cu toții, s-au folosit de la gaze lacrimogene până la câini care au atacat oamenii și Uniunea Europeană nu a spus nimic, iar în țara mea, când s-a vrut a se intra în instituția Guvernului, forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și România s-a ales cu o rezoluție. Deci eu cred că trebuie să avem o reglementare unitară în piața internă vizavi de când și cum se folosește forța de către organele de ordine, dar să punem accent pe pregătirea profesională a forțelor de ordine, dar și pe pregătirea cetățenilor în ce privește respectarea regulilor", a spus europarlamentarul Maria Grapini.

Utilizare nelegitimă a forței
Prezent la dezbaterile din Comisia LIBE, Oliver von Dobrowolski, de la Asociația BetterPolice, a afirmat că impactul utilizării nelegitime a forței tinde să fie subestimat, deși are consecințe majore asupra activității poliției, inclusiv crearea impresiei că ofițerii au eșuat în misiunea lor. Acesta a sugerat mai multă transparență, o mai bună formare profesională, crearea de servicii externe paralele și necesitatea de a-i determina pe polițiști să simtă că sunt acolo pentru a ajuta.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.