Deputatul PSD Rodica Paraschiv, dupa vizita ministrului Rafila in Prahova: Este un specialist care stie ce trebuie facut pentru ca romanii sa nu mai sufere
La Spitalul Vălenii de Munte s-a deschis, astăzi, în prezența domnului președinte al PSD, Marcel Ciolacu, și a domnului ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, unul dintre centrele de evaluare a persoanelor diagnosticate cu Covid-19.
Înființarea acestor centre de evaluare este, așa cum a precizat și domnul ministru Rafila, o parte a măsurilor deja implementate pentru a scădea din presiunea asupra spitalelor.
Spre deosebire de predecesorii săi în această funcție, Alexandru Rafila este specialist și cunoaște ce trebuie făcut pentru ca românii să nu mai sufere. Nici bolnavii infectați cu SARS Cov-2, nici pacienții cu alte afecțiuni, care au nevoie de servicii medicale de specialitate!
Mă bucur că unitatea medicală din Vălenii de Munte a devenit un etalon la nivel național și felicit, pe această cale, echipa spitalului, condusă de domnul Marian George Nicolae, dar și pe reprezentanții autorității locale, pentru investițiile făcute pentru sănătatea locuitorilor de pe Valea Teleajenului.
Rodica Paraschiv,
Deputat PSD PRAHOVA
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: