Volosevici anunta ca Primăria Ploiești vrea să preia și să modernizeze Patinoarul Olimpia

Publicat in Politica 20 Ianuarie 2021 682 ori
Google+ WhatsApp
Volosevici anunta ca Primăria Ploiești vrea să preia și să modernizeze Patinoarul Olimpia
Volosevici anunta ca Primăria Ploiești vrea să preia și să modernizeze Patinoarul Olimpia

Pentru prima dată, după mulți ani, patinoarul de la Sala Sporturilor Olimpia nu a mai fost deschis în acest sezon, iar pasionații acestui sport au la dispoziție doar patinoarul din Parcul Municipal Vest, mult mai mic, deci impropriu pentru antrenamente, și la care este destul de greu de ajuns din oraș, pentru cei care caută doar o modalitate de petrecere a timpului liber. În spatele acestei situații se ascunde o chestiune juridică destul de complicată și care durează de vreme bună.

În octombrie 2003, o suprafață importantă, de 10.000 de metri pătrați, din parcul de la Sala Sporturilor Olimpia, a fost concesionată de Primăria Ploiești către SC Bisoceanu & Idriceanu SRL. Redevența de câteva sute de euro pe lună, nesemnificativă pentru o asemenea suprafață, a fost stabilită întrucât firma s-a angajat ca, în trei ani, să investească 600.000 de euro în repararea şi modernizarea patinoarului și 650.000 de euro în terenul liber, scria, în 2009, ph-online.ro.

Evident, obligațiile nu au fost îndeplinite la acel moment. De altfel, nici până sezonul trecut, ultimul în care a funcționat patinoarul Olimpia, nu existau îmbunătățiri vizibile în cazul acestui obiectiv.

În această iarnă, patinoarul nu a mai fost deschis, iar situația bazei sportive a revenit în atenția municipalității, care vrea să lămurească situația juridică și să preia patinoarul, pentru a investi acolo. Asta după aproape 20 de ani de bâlbâială timp în care sportivi din Ploiești, inclusiv cei de la secția patinaj a CSM Ploiești și hocheiștii de la ACS Olimpia, care sunt nevoiți ca, pentru antrenamente, să facă naveta de câteva ori pe săptămână până la patinoarul acoperit de la Otopeni.

"Mi se pare normal să preluăm o bază sportivă. Lăsasem un litigiu acolo, se pare că s-a uitat de el. Orice fel de investitor este încurajat, dar prioritatea este să avem baza sportivă, în speță patinoarul. Vom încerca să investim în el foarte rapid pentru că la CSM avem sportivi care se antrenează prin Germania. În mod sigur putem să-i aducem să se antreneze aici. După preluarea bazei și lămurirea situației juridice, vom face investițiile în ceea ce înseamnă patinoar", a declarant Andrei Volosevici, la solicitarea telegrama, cu privire la situația patinoarului de la Sala Sporturilor Olimpia.

Video aici https://www.telegrama.ro/administratie/video-%E2%80%93-prim%C4%83ria-ploie%C8%99ti-vrea-s%C4%83-preia-%C8%99i-s%C4%83-modernizeze-patinoarul-olimpia.html

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.