Deputatul PSD Rodica Paraschiv: Izolarea și carantina, șansa noastră la viață!

Publicat in Politica 01 Aprilie 2020 595 ori
Google+ WhatsApp
Deputatul PSD Rodica Paraschiv: Izolarea și carantina, șansa noastră la viață!
Deputatul PSD Rodica Paraschiv: Izolarea și carantina, șansa noastră la viață!

După cum unii dintre dumneavoastră cunosc, m-am aflat în autoizolare la domiciliu. Pentru toți cei care și-au exprimat îngrijorarea față de starea mea de sănătate, vă anunț și pe această cale că, în urmă cu câteva zile, am primit confirmarea că și cel de-al doilea test efectuat pentru diagnosticarea coronavirusului a ieșit negativ.
În toată această perioadă petrecută în izolare, am urmărit tot ceea ce s-a întâmplat în întreaga țară și, trebuie să mărturisesc acest lucru, am realizat că trăim probabil cele mai dificile momente din ultimii zeci de ani. Cu atât mai mult, pentru că este vorba despre sănătatea noastră și a celor dragi, dar și a celorlalți români pe care nu îi cunoaștem personal, trebuie să respectăm măsurile impuse de reprezentanții Statului Român. Rămânând la domiciliu și evitând să ieșim – chiar și în condițiile stabilite prin Ordonanțele militare emise de ministrul de Interne – arătăm că ne respectăm pe noi și pe ceilalți.
Noi, românii, am așteptat întotdeauna dăruire și compasiune din partea cadrelor medicale, din partea polițiștilor și jandarmilor care asigură ordinea publică, din partea magistraților, a reprezentanților instituțiilor publice! Acum, medicii și polițiștii au nevoie de susținerea noastră, a tuturor românilor, pentru că ei se află în linia întâi în această perioadă extrem de complicată.
Covid-19 a făcut deja mult prea multe victime în rândul personalului medical, peste 100 de medici, asistente medicale, îngrijitori fiind depistați pozitiv la testele efectuate pentru coronavirus.
Să fim conștienți de pericolul pe care îl reprezintă îmbolnăvirea cadrelor medicale, pentru că de activitatea acestora depind sănătatea și viața noastră!
Criza medicală generată de coronavirus implică, însă, pe de altă parte, și o criză economică, iar Guvernul României este obligat să ia măsurile necesare astfel încât cetățenii români și firmele mici și mijlocii din România să nu se închidă definitiv din cauza lipsei de reacție a autorităților naționale!
Avem exemple chiar din țările aflate la granița României. În Ungaria, de exemplu, premierul Viktor Orban a suspendat plata ratelor la bănci până în 2021 și a instituit măsuri foarte clare privind restricționarea circulației cetățenilor, încă de săptămâna trecută.
Între timp, în România, premierul Ludovic Orban și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, încă evaluează luarea unor măsuri clare pentru sprijinirea economiei. Viața continuă și după epidemia de coronavirus, însă în mod sigur ne vom lovi de o criză economică. Mediul de afaceri și cetățenii României trebuie să primească sprijinul necesar acum, pentru că mai târziu ar putea să fie în zadar pentru multe dintre firmele cu capital exclusiv românesc. Să renunțăm la bâjbâieli, la proiecte și acte normative care nu pot fi aplicate, din cauza birocrației excesive! Să le întindem o mână de ajutor și celor care muncesc în agricultură, pentru că hrana este esențială, atât în vreme de epidemie, cât și în afara acestora…
Trecem cu toții printr-o perioadă grea și este mai mult decât oricând momentul să ne respectăm, să ne ajutăm reciproc și să demonstrăm că ne iubim țara!

Rodica Paraschiv,

Deputat PSD Prahova

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.