Hopa! Ce avem noi aici? Dobre, "manevra" cu Rosal pentru campania electorala?

Publicat in Politica 11 Iulie 2019 859 ori
Google+ WhatsApp
Hopa! Ce avem noi aici? Dobre, "manevra" cu Rosal pentru campania electorala?
Hopa! Ce avem noi aici? Dobre, "manevra" cu Rosal pentru campania electorala?

Un schimb de mesaje intrat în posesia redacției ziarului Incomod arată că primarul Adrian Dobre l-ar fi ajutat pe Amansio Paraschiv cu o sponsorizare de 10.000 de lei, din partea firmei Rosal. Potrivit unor surse apropiate celor doi, sponsorizarea ar fi fost facilitată de Dobre în schimbul promisiunii că Amansio Paraschiv îl va ajuta cu promovarea în viitoarea campanie electorală, din 2020. Sponsorizarea ar fi venit din partea operatorului de salubritate Rosal, la cererea primarului Dobre, care la acel moment era apropiat de directorul Rosal Prahova, Cătălin Ioniță, după cum spun persoane din anturajul celor doi.

Din mesaje mai reiese și că Amansio Paraschiv nu a semnat niciun contract de sponsorizare când a luat cei 10.000 de lei de la Rosal, cu ajutorul lui Adrian Dobre.


Reamintim că ieri, 9 iulie, Amansio Paraschiv a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile de către procurorul de caz, după ce a fost acuzat că a plătit o prostituată cu bani falși. Potrivit unor surse apropiate anchetei, Amansio Paraschiv și-a recunoscut fapta. Reamintim că de când primarul Adrian Dobre este în funcție, Rosal Prahova a încasat cele mai mari facturi din istorie pentru curățenia căilor publice. Și în timp ce persoane din anturajul edilului vorbeau despre o strânsă prietenie între Adrian Dobre și directorul Rosal Ploiești Cătălin Ioniță, primarul a negat această prietenie. De abia după doi ani de mandat, primarul Adrian Dobre a început să critice activitatea operatorului de salubritate Rosal, când deja problemele cu gunoaiele din oraș ajunseseră la cote alarmante.

Rămâne de văzut dacă după acest scandal în care este prins Amansio Paraschiv, primarul Adrian Dobre va mai dori ca luptătorul să-l ajute cu promovarea în campania electorală.

N.R.: Atât primarului Adrian Dobre, cât și directorului Rosal Ploiești, Cătălin Ioniță, le-au fost solicitate puncte de vedere despre această situație care vor fi publicate în măsura în care vor fi remise.

Vezi mai jos mesajele intrate în posesia redacției, în care Amansio Paraschiv vorbește despre sponsorizarea pe care a primit-o:

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office