Două BRANDURI noi în Afi Palace Ploiesti
În luna decembrie, AFI Palace Ploiești își mărește gama de branduri odată cu deschiderea magazinului de accesorii Meli Melo și a reprezentanței DHL, liderul pieței mondiale în servicii de curierat express.
„Suntem prezenți de doi ani în județul Prahova și am încercat în tot acest timp să punem la dispoziția clienților noștri produse și servicii de calitate și în ton cu cele mai moderne tendințe. Găzduim un număr foarte mare de branduri naționale și internaționale, dar, de asemenea, căutăm mereu noi oportunități, astfel încât să oferim clienților noștri cât mai multe posibilități de a alege.”, a declarat Oana Vîjială, mall manager AFI Palace Ploiești.
Meli Melo Paris este un brand de accesorii prezent de mai bine de 25 de ani pe piața din România. Acesta se adresează publicului feminin și oferă colecții adaptate fiecărui sezon, ținând cont de cele mai recente tendințe de fashion. În noul magazin deschis în AFI Palace Ploiești doamnele și domnișoarele vor putea găsi o gamă variată de produse, precum: cercei, coliere, brățări, eșarfe, curele, ochelari de soare, ceasuri, genți, accesorii de păr și multe altele.
De asemenea, în luna decembrie a fost deschisă în AFI Palace Ploiești o reprezentanță a firmei de curierat DHL. Astfel, ploieștenii pot merge în centrul comercial pentru a ridica pachete sau pentru a livra în țară sau în străinătate în cele mai sigure condiții. DHL pune la dispoziție o gamă variată de servicii și oferte pentru clienții săi, la fiecare livrare oferind în mod gratuit ambalajul.
Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
-
Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
-
BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
-
3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul