Pâinea va putea fi CUMPĂRATĂ doar cu scanarea amprentelor!

Publicat in Oferte & Promotii 24 August 2014 3118 ori
Google+ WhatsApp
Pâinea va putea fi CUMPĂRATĂ doar cu scanarea amprentelor!
Pâinea va putea fi CUMPĂRATĂ doar cu scanarea amprentelor!

Deşi pare un scenariu SF, este cât se poate de real! În curând, cetăţenii vor putea cumpăra pâine doar după ce le vor fi scanate amprentele.

 

 

 

Din fericire, este valabil, deocamdată doar pentru Venezuela. Preşedintele Nicolas Maduro a cerut implementarea în magazine a unui sistem de scanare a amprentelor care ar trebui să îi oprească să cumpere prea mult dintr-un singur produs.

 

Oficialii venezueleni speră că sistemul, denumit anti-fraudă, asemănător celui de vot, ar putea institui un control mai strict asupra pieţei negre, care a înflorit în timp ce produse de bază ca uleiul, zahărul, pâinea, hârtia igienică sunt de negăsit în rafturile magazinelor, scriu cei de la Jurnalul.ro

 

Maduro nu a făcut precizări despre momentul în care sistemul va fi funcţional, dar oficialii administraţiei sale au sugerat că ar putea fi implementat până în luna decembrie sau ianuarie.

 

Criticii măsurii susţin că noul sistem este de fapt o raţionalizare a produselor şi că rafturile goale mai pot fi umplute doar printr-o reformă complexă a economiei.

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.