Cel mai mare vagin a aparţinut cel mai probabil "uriaşei" femei Anna Swan, care a trăit între anii 1846-1888. Această femeie remarcabilă, originară din Scoţia, a înregistrat numeroase recorduri cu mărimea ei.
Născută cu o dimensiune normală, ea a început să crească rapid în copilărie. La aniversarea de 4 ani avea înălţimea de 137 cm, la 6 ani, 157,48 cm, la 11 ani, 185 cm şi 91 de kilograme, ajungând la înălţimea uimitoare de 227 cm la vârsta de 18 ani.
Beneficiind de o dimensiune uriaşă, ea s-a alăturat unui show cu care mergea în turnee prin ţară, unde s-a întâlnit şi s-a îndrăgostit de căpitanul Martin Bates, un alt gigant care măsura peste 200 de centimetri. Cei doi s-au căsătorit în anul 1872, şi au devenit cel mai înalt cuplu căsătorit din lume, record care nu a fost depăşit nici în ziua de azi.

Aceştia au avut împreună 2 copii. Primul dintre ei s-a născut cu o greutate normală, însă nu putem spune acelaşi lucru despre cel de-al doilea. Pe 15 ianuarie 1879 Anna a intrat în travaliu şi s-a chinuit timp de 36 de ore, timp în care medicul a observat că travaliul nu merge într-o direcţie bună.
Acesta a încercat să folosească forcepsul pentru a scoate copilul, însă micuţul avea capul prea mare. Medicul a chemat un alt doctor în ajutor, care a folosit acelaşi instrument. Au legat chiar un bandaj puternic în jurul gâtului copilului pentru a-l trage afară.
Copilul a fost năsut pe 19 ianuarie, dar a supravieţuit numai 11 ore. A fost cel mai mare nou născut, având 10,8 kilograme şi mai bine de 71 centimetri, iar labele picioruşelor măsurau nu mai puţin de 152 mm.
Craniul copilului a măsurat aproximativ 48 de centimentri în cicumferinţă, deci se poate calcula că dilataţia Annei trebui să fi avut mai bine de 15 centimetri.