PROGNOZA METEO pentru weekend
Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară după-amiaza în sud şi în sud-est, unde şi disconfortul termic va fi mai accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, informează ANM.
Sâmbătă
ÎN ŢARĂ
Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară după-amiaza în sud şi în sud-est, unde şi disconfortul termic va fi mai accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 25 de grade pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza şi seara.
Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în zona montană, în Maramureş, Moldova, local în Transilvania, nordul Munteniei, dar izolat şi în restul teritoriului. Punctiform vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp.
BUCUREŞTI
Vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza când indicele temperatură-umezeală va atinge şi chiar va putea depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi . Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 20...21 de grade, mai scăzută în zona preorăşenească.
Duminică
Vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar indicele de confort termic, temperatură-umezeală (ITU), va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse şi în restul teritoriului. În regiunile sudice, local, va persista şi canicula.
Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime între 11 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 25 de grade pe litoral. Cerul va fi variabil, iar la munte şi doar pe arii restrânse în rest, vor fi înnorări temporare, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul