ATENTATE TERORISTE la Paris. Bilanţul provizoriu indică cel puţin 128 de morţi şi 200 de răniţi
Cel puţin 128 de persoane au fost ucise şi alte 200 rănite în urma unor atentate teroriste multiple care au avut loc, vineri seară, în mai multe zone din Paris. Potrivit ultimelor informaţii, aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.
Cel puţin două explozii, comise aparent de terorişti sinucigaşi, au avut loc în zona stadionului "Stade de France", în timpul unui meci de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei. În paralel, teroriştii au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din zonele Bichat, Charonne şi Bataclan, situate în centrul Parisului.
UPDATE 11:30 - Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atentatele din Paris
Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic, activă în principal în Siria şi Irak, a revendicat atentatele de la Paris, soldate cu aproape 130 de morţi, calificându-le "un miracol", informează publicaţia britanică The Independent.
"Atentatele comise la Paris sunt un miracol", a transmis Centrul media Al-Hayat, agenţia de propagandă a reţelei teroriste Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant), revendicând atacurile teroriste de la Paris.
UPDATE 11:15 - Bilanţ provizoriu: Cel puţin 128 de morţi, 99 de răniţi în stare critică
Autorităţile franceze au centralizat 128 de morţi în urma atentatelor comise vineri seară la Paris, conform unui bilanţ provizoriu, care precizează că 200 de persoane sunt rănite, 99 fiind în stare critică.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul