Bustul marelui om politic Constantin Stere va fi dezvelit pe 27 august la Soroca, de Ziua Independentei Republicii Moldova

 ICR Chișinău, în colaborare cu Primăria Municipiului Soroca, Biblioteca Raională ”Mihail Sadoveanu” și Asociația „Grigore Vieru” din localitate, organizează, pe 27 august, o serie de evenimente pentru a marca Ziua Limbii Române la Soroca.

Printre acestea se numără dezvelirea bustului lui Constantin Stere pe Aleea Clasicilor din Parcul Central din Soroca, vernisarea expoziției „Constantin Stere, scriitor, jurist, savant și promotor al Marii Uniri” și întâlnirea cu scriitorul Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău, la Biblioteca Raională „Mihail Sadoveanu”.

Monumentul va fi dezvelit la ora 10.00, pe Aleea Clasicilor din Parcul Central din Soroca. Lucrarea este o donaţie din partea Consiliului Judeţean Prahova şi a Fundatiei "Constantin Stere" Ploiesti.

Stere a fost un luptător politic devorat nu de ambiții, ci de idealuri (distingerea aceasta e foarte importantă, deoarece e o trăsătură cauzală care diferențiază oamenii în serii tipologice). Așa s-a dezvăluit contemporanilor și tot astfel s-a fixat în memoria (cîtă este) a posterității. Toate căderile sale catastrofale și nefericirile care l-au marcat se datoresc acesteia, irepresibile pasiuni militante. Conformat, încă din copilăria lui urgisită, ca un justițiar și un revoltat, Stere a fost animat (din adolescență pînă la bătrînețe) de ideea necesității reformării structurilor sociale și politice.

A urît nedreptatea și alcătuirile strîmbe, a fundat o doctrină (un curent de idei), a elaborat proiecte reformatoare, s-a angajat să le înfăptuiască, și-a căutat prieteni și sprijinitori, s-a luptat cu adversarii. Într-un cuvînt, s-a aflat de pe la 14-17 ani șî pînă pe la 66, mereu pe baricadă, pururea neliniștit, fără odihnă și răgaz. I-a fost viața, de el însuș așezată, veșnic în bătaia tuturor furtunilor. Hărțuit ca nimeni altul, s-a văzut lovit mișelește cu cele mai josnice sudalme, izgonit de acolo unde el pusese temelie, urmărit de ostilități tenace.

Le-a suportat pe toate, deloc calm și senin, pentru că nu a țintit satisfacția unei cariere, ci realizarea unor convingeri: reformarea structurilor sociale și politice românești și unitatea națională. Și i se părea că înaltul ideal presupune, obligatoriu, orice sacrificiu. A îmbrăcat, aproape de copil, armura luptătorului neînfricat și nu a părăsit-o pînă în clipa din urmă. Era, incontestabil, multă utopie trează în proiectele sale reformatoare. Dar care proiect reformator nu ascunde în cutele sale utopia, hotărîndu-i eșecul, total sau parțial? Eroul nostru a crezut ardent în proiecțiile minții sale, luptîndu-se să le întrupeze în real. A eșuat adesea, pentru că nu se putea altfel. S-a mistuit pe sine în toate aceste arzătoare bătălii care, nu de puține ori, au sfîrșit în neizbîndă. A fost, fără îndoială, un vizionar.

Și vizionarii poartă totdeauna, în plasma ființei lor, germenele martiriului. Acești mesianici răzvrătiți (care, incontestabil, sînt sarea pămîntului), nu prea se bucură de viață personală, mai totdeauna sacrificată pe altarul vocației, relegată mereu în planul secund, și nici acolo îngăduită. Ciudat e că Stere nu și-a cunoscut formula temperamentală. Se credea nu un militant, ci un intelectual înclinat spre cugetare și elaborarea de ample lucrări sociologico-doctrinare. A spus-o nu o dată , ca în această confesiune către Francisc Rainer: "Eu nu sunt om politic. Eu sunt un publicist, un om care gândesc asupra lucrurilor importante, de interes obștesc și care simt chemarea să îndrumez lumea.

" Însă ultima parte a confesiuni îl dovedește tocmai pe militant. Pentru că numai acesta, și nu cugetătorul de cabinet, simte chemarea să "îndrumeze lumea". Autodefinirile sale conțineau însă și un adevăr. Stere nu era un politicianist avid de putere, nu voia demnitățile conducerii. De aceea, poate, a și fost mereu înfrânt. El elabora doctrine, proiecte, programe, strategii. Chiar și acestea, însă deși elaborații teoretice, îl trădează din plin pe militant. Pentru că, nu-i așa?, s-a zbătut, aproape cu fanatism, să le realizeze.

A trăit și s-a dezvoltat în atmosfera revoluționară a cercurilor intelectuale rusești din a doua jumătate a secolului trecut. În aceste condiții și-a însușit mentalitatea revoluționarului care nu-i de loc dispus să-și reglementeze conduita dupa prescripțiile codului elaborat de autorități și opinia publică. În ochii revoluționarului infracțiunea unor asemenea dispoziții nu apare ca ceva ilicit.

El nu înțelege să se supună decât comandamentelor conștinței sale. Privită sub această lumină , se explică foarte lesne întreaga acțiune a lui Stere. Încredințat că nu lucrează decât în interesul țării sale, el a pierdut din vedere o seamă de alte considerente. Oligarhia și plutocrația română, care simțeau în el un adversar redutabil, n-au lăsat să le scape din mână momentul. Își dădeau seama că prin ideologie, educație, prestigiu, inteligență, cultură și temperament, era omul cel mai indicat să organizeze temeinic forțele tinere ale democrației românești.

De aceea au exploatat cu multă îndemânare greșelile comise de Stere, reușind să mobilizeze împotriva lui toate resentimentele opiniei publice. Într-o clipă au fost uitate toate meritele pe care le avea Stere. Burghezimea română a înțeles să plătească cu ingratitudine serviciile pe care el le-a adus cauzei naționale. Țărănimea, pentru emanciparea căreia a luptat din răsputeri cu condeiul, cuvântul și fapta, n-a știut să facă zid în jurul celui mai aprig și destoinic susținător al ei.

Doar basarabenii au meritul de a fi încercat o rezistență. Cele 36.000 de voturi cu care ei au trimis pe Stere în Parlament sunt dovada unei conștiințe cetățenești care face cinste Basarabiei. Impresionantă manifestație, dar incapabilă să apere de prigoană pe doctrinarul țărănismului integral. Culmea ironiei o constituie faptul că tocmai partidul național-țărănesc, la ale cărui întemeiere, organizare și expansiune Stere a avut un rol covârșitor, găsește cu cale să-i dea lovitura de grație.

O sumedenie de oameni care n-au avut nimic cu țărănimea și cu democrația s-au pomenit peste noapte beneficiari ai regimului țărănist, în timp ce campionul cel mai vretnic al democrației țărănești e pur și simplu dat afara din partid. E unul dintre cele mai penibile spectacole pe care le-a oferit democrația română. Această ispravă a politicienilor a avut însă urmări din cele mai fericite. Ea a dat literaturii pe romancierul Stere. Pentru acest dar așa de prețios literatura română e recunoscătoare ingratitudinii țărăniștilor.

La întoarcere se stabilește la Iași unde-și face studiile la Facultatea de drept. În 1897 susține teza de licență, în 1901 începe cariera de pedagog de la gradul de profesor suplinitor iar în 1913 a fost ales rector. În 1916 își dă demisia și pleacă la București. Timp de 40 ani a desfășurat activitate publicistică remarcabilă fiind fondatorul și conducătorul revistei "Viața românească", apărută la 1 martie 1906.

A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie - 25 noiembrie 1918), jucând un rol important în Unirea Basarabiei cu România.