Veste bună pentru proprietarii din clădiri cu risc seismic
Camera Deputaților a adoptat în calitate de cameră decizională o modificare legislativă prin care sunt ajutați românii care locuiesc în clădirile cu risc seismic.
De acum primariile pot decide finanțarea de la bugetul local pentru expertizarea tehnică, proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție în cazul locuinţelor proprietate privată a persoanelor fizice.
Până acum legea prevedea că Ministerul Dezvoltării poate aloca banii necesari expertizării clădirilor cu risc seismic, iar în rest proprietarii trebuiau să se descurce pe cont propriu. Și cum în astfel de imobile trăiesc în general oameni cu venituri care nu le permit să bage bani în astfel de lucrări, clădirile în care locuiesc primeau cel mult o bulină roșie.
Primăriile pe raza cărora se aflau astfel de clădiri erau însă cu mâinile și picioarele legate pentru că nu aveau prevedere legală prin care să acorde bani pentru astfel de lucrări. Nu puține au fost cazurile în care primăriile ar fi intervenit, dar nu le permitea cadrul legislativ.
De acum lucrurile se schimbă. Primăriile pot prevedea în bugete sume pentru lucrări la locuințele private cu risc seismic după ce inițiativa deputatului PNL Diana Tușa, de modificare a Legii de aprobare a OUG 20/20 ianuarie 2007 a devenit lege prin votul unanim al Camerei Deputaților - detalii AICI
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: