Ce solicită DNA Primăriei Ploieşti

Publicat in Eveniment 26 Martie 2015 Actualizat: 26 Martie 2015 5369 ori
Google+ WhatsApp
Ce solicită DNA Primăriei Ploieşti
Ce solicită DNA Primăriei Ploieşti

DNA a trimis o cerere către Primăria Ploieşti prin care solicită ca instituţia să se constituie parte civilă în dosarul în care primarul demisionar Iulian Bădescu a fost arestat preventiv, ca urmare a constatării de către Curtea de Conturi a prejudiciului.

 

Conform anchetatorilor, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, a semnat, în 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară "Lupii Galbeni 2012” Ploieşti, iar în 28 iunie 2013 a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 lei, în trei tranşe, către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală.

"Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menţionată, precum şi obţinerea de către Asociaţia Comunitară «Lupii Galbeni 2012» Ploieşti a unui folos necuvenit de aceeaşi valoare. Prin semnarea contractului şi a regulamentului sus menţionate, inculpatul Bădescu Iulian şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi a încălcat dispoziţiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale", potrivit anchetatorilor.

Primarul municipiului Ploiesti, Iulian Badescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile in dosarul privind premierea din bugetul local a echipei FC Petrolul Ploiesti.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.