Starea pârtiilor de pe Valea Prahovei în acest weekend
Începând din acest weekend, domeniul schiabil din Poiana Braşov va fi deschis în totalitate. Şi pe Valea Prahovei se anunţă un weekend excelent pentru schi. Toate pârtiile sunt într-o stare foarte bună, iar zăpada depusă măsoară între 40 de centimetri şi un metru.
Pe Valea Prahovei se anunţă un weekend excelent pntru schi. Toate pârtiile sunt într-o stare foarte bună, zăpada depusă măsoară între 40 de centimetri şi un metru, iar instalaţiile de transport pe cablu funcţionează la capacitate maximă. Astfel, în cea mai căutată staţiune din Prahova, Sinaia, absolut toate pârtiile, de mică şi de mare altitudine, vor fi deschise din acest weekend. Cele mai bune condiţii sunt pe Valea Soarelui şi Valea Dorului, la 2.000 de metri altitudine, unde zăpada naturală ajunge la 50 centimetro. Se schiază însă şi pe Drumul de vară, între Cota 1400 şi Cota 2000, iar din acest sfârşit de săptămână şi pe Pârtia Nouă, între baza telegondolei situată în Sinaia şi Cota 1400. Singura problemă care ar putea apărea în weekend este vântul imprevizibil. La viteze de peste 40 km/oră, instalaţiile de transport pe cablu din Sinaia sunt închise.
„Administratorii domeniului schiabil au lucrat toată săptămâna pentru înzăpezirea artificială a Pârtiei Noi, unde ninsoarea naturală nu a fost suficientă pentru a acoperi perfect întregul traseu al pârtiei. Dar din acest weekend se va schia şi pe această porţiune, astfel că toate pârtiile din Sinaia sunt deschise”, a spus Maria Floricică, purtător de cuvânt al Primăriei Sinaia.
Şi la Azuga sunt deschise toate pârtiile, adică Sorica şi Cazacu (cu toate porţiunile - Şcoală, Începători şi Variantă), unde zăpada măsoară între 30 de centimetri şi un metru. „Se anunţă un sfârşit de săptămână cu vreme frumoasă la Azuga. A nins foarte mult, zăpada de pe pârtii este într-o stare foarte bună, iar instalaţiile pe cablu merg la capacitate maximă”, ne-a spus Vasile Richea, administratorul domeniului schiabil din staţiune.
Ninsoarea abundentă a creat condiţii ideale şi la Buşteni, unde sunt deschise atât Kalinderu I cât şi Kalinderu II. Zăpada măsoară minimum 30 de centimetri, iar turiştii se pot distra şi în Fun Park-ul din staţiune, deschis atât iarna cât şi vara.
Sursa: adevarul.ro
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul