PROGNOZA METEO pentru IARNA 2014-2015
Specialiştii americani de la AccuWeather au actualizat prognoza meteo pentru iarna europeană din perioada noiembrie 2014 - martie 2015. Astfel, chiar dacă prima lună de iarnă, decembrie, va fi mai blândă, din a doua jumătate a lunii ianuarie şi în februarie vom avea parte de o vreme severă de iarnă.
Mare parte din estul Europei va fi dominată de presiune atmosferică ridicată care împreună cu stratul de zăpadă destul de consistent va determina intervale destul de lungi cu vreme rece şi chiar episoade cu ger.
Din cauză că stratul de zăpadă are o arie mai extinsă decât anul trecut, iarna de la începutul anului 2015 va fi mai severă decât cea precedentă. În luna ianuarie şi februarie ne aşteptăm la o vreme rece, deosebit de rece, chiar geroasă, potrivit romaniatv.net.
Sudul Europei se va confrunta cu precipitaţii abundente, iar ninsorile mai abundente vor fi însoţite, cel mai probabil, de viscole. Astfel, ne putem aştepta la temperaturi ce vor coborî, în estul Transilvaniei, la -20 de grade. Vor fi intervale geroase după perioadele în care ninsorile vor fi mai abundente, îndeosebi în regiunile din estul Transilvaniei, în Moldova şi, foarte probabil, în regiunile sud-estice. Toate acestea prognozează o iarnă mai severă decât cea precedentă, când am avut parte de doar două săptămâni de iarnă adevărată.
Conform specialiştilor AccuWeather, Bucureştiul va trece printr-o perioadă de 45 de zile cu ninsori şi ger în perioada noiembrie 2014 - martie 2015. Previziunile specialiştilor arară că după 15 martie episoadele de iarnă vor fi mai scurte şi cu frecvenţă mai redusă.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul