Un tanar din Prahova a gasit o borseta cu 9.000 de euro, intr-o benzinarie. Ghici ce a facut

Publicat in Eveniment 25 Iulie 2014 1519 ori
Google+ WhatsApp
Un tanar din Prahova a gasit o borseta cu 9.000 de euro, intr-o benzinarie. Ghici ce a facut
Un tanar din Prahova a gasit o borseta cu 9.000 de euro, intr-o benzinarie. Ghici ce a facut

Chiar dacă este student şi munceşte în timpul liber ca să se întreţină, Florin George Marinică nu s-a gândit nici măcar un moment să păstreze banii, după ce a găsit o borsetă în care se aflau mai bine de 9.000 de euro.

 

Pentru că a înapoiat portofelul găsit, tânărul prahovean s-a ales cu o recompensă din partea proprietarului, dar şi cu o plachetă în semn de recunoştinţă din partea poliţiştilor braşoveni, scrie bzb.ro.

 

Florin George Marinică este un tânăr de 22 de ani din judeţul Prahova, sosit la Braşov pentru a-şi definitiva studiile. El a ales Facultatea de Inginerie Mecanică a Universităţii „Transilvania”, unde este student în primul an.

 

Ca să se poată întreţine la şcoală, Florin munceşte la o benzinărie din Braşov. Luni seara el era la muncă, în momentul în care a observat că un client şi-a uitat borseta în benzinărie.

 

"Eram la lucru la ora 18.00 şi am văzut o borsetă lângă casa de marcat. În incintă erau două persoane, pe care le-am întrebat dacă le aparţine acea borsetă. Mi-au spus că nu le aparţine, timp în care am deschis-o ca să văd dacă este vreun act de identitate sau vreun număr de telefon al posesorului. Nu am găsit niciuna din acestea, motiv pentru care am anunţat Poliţia, care a venit la benzinărie, am predat borseta şi am întocmit un proces verbal", a povestit Florin.

 

În borsetă se găseau 8.500 euro, 511 dolari americani, 700 de lei şi trei carduri ale căror coduri PIN erau scrise pe bileţele din borsetă.

 

Pe lângă acestea, borseta mai conţinea şi două stickuri de câte 8 GB. Studentul spune că nu i-a trecut măcar prin cap să păstreze borseta sau bunurile din ea. "Nu am fost deloc tentat să o păstrez. Proprietarul m-a sunat a doua zi, mi-a mulţumit şi mi-a oferit şi o recompensă", a mai mărturisit Florin.

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.