Elevii din Prahova au învățat cum să devină antreprenori în Tabăra din Țara lui Andrei

Publicat in Eveniment 25 Iulie 2014 Actualizat: 25 Iulie 2014 1092 ori
Google+ WhatsApp
Elevii din Prahova au învățat cum să devină antreprenori în Tabăra din Țara lui Andrei
Elevii din Prahova au învățat cum să devină antreprenori în Tabăra din Țara lui Andrei

Elevii Școlii cu clasele I-VIII ”Mihai Vodă”, Bucov, jud. Prahova au participat în Tabăra din Țara lui Andrei. Echipa lor, „Albinuțele lui Vodă”, este una dintre cele 14 echipe finaliste în cadrul competiției „Scoala lui Andrei”, un proiect de responsabilitate sociala OMV Petrom.

 

 


Școala lui Andrei se adresează elevilor și cadrelor didactice din ciclurile de învățământ primare și gimnaziale. OMV Petrom oferă premii totale în valoare de 100.000 euro pentru implementarea proiectelor  caștigătoare, precum și sisteme multimedia pentru școlile caștigătoare.

 

De asemenea, ca recompensa pentru munca depusă în competiție, cele 14 echipe finaliste participă în Tabăra din Țara lui Andrei. Aici elevii și profesorii învață prin joc și joacă ce înseamnă să implementezi cu succes o afacere. Cadrele didactice coordonatoare participă la cursuri în domeniul antreprenorial, acreditate de către Autoritatea Națională pentru Calificări și primesc consultanță pentru dezvoltarea proiectului selectat.

 

Tabăra din Țara lui Andrei se desfașoară la Bran în perioada 6 iulie – 9 august. Aici 400 de elevi și profesorii lor învață să construiască și să administreze un parc de distracții.
În cadrul unei serii de tabara copiii vizitează un parc de distracții din Brașov pentru a învăța cum să-și construiască propriile parcuri. Apoi cei mici construiesc machetele parcurilor, cumpăra materialele necesare folosind o moneda de schimb speciala, ”Andreii”. Învață noțiuni precum cheltuieli, investiții aducătoare de venit, pierdere, profit dar și detalii legate de marketing și comunicare. În cele din urmă, parcurile sunt deschise publicului.

 

”Punem și în 2014 accentul pe educația antreprenorială în cadrul programului nostru, după ce anul trecut am punctat o premieră cu această abordare. Rezultatele au fost pe măsură : ideile mari ale celor mici au fost puse în aplicare și asfel au luat naștere, în comunitățile Petrom, proiecte sustenabile care contribuie la dezvoltarea locala”, declara Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate Petrom. ”Am dezvoltat jocuri de care să se tot lovească în viaţa de zi cu zi. Spre exemplu, când va mai juca Monopoly, copilul îşi va aminti că a învăţat despre profit, jocul cu bomboanele îl va duce cu gândul înspre marketing şi tot aşa”. - povestește unul dintre trainerii taberei, Robert Iancu.

 

Proiectul care le-a adus participarea în Tabăra din Țara lui Andrei se numeste Albinuțele lui Vodă și își propune achiziționărea mobilierului și mijloacelor de învățământ necesare desfășurării în bune condiții a procesului educațional în școala lor.

 

”În spatele școlii se află o livadă și o parcelă (ambele administrate de școala noastră), pe care mai putem planta și alți pomi meliferi/ alte plante melifere, ceea ce am și făcut în săptămâna «Să știi mai multe, să fii mai bun!». Acestea oferă posibilitatea dezvoltării apiculturii în bune condiții”, spune Aurelia Necula, inițiatoarea proiectului și profesor la Școala cu clasele I-VIII ”Mihai Vodă”, Bucov, jud. Prahova.

 

Despre Țara lui Andrei

 


Țara lui Andrei susține proiecte inspirând comunitățile din România să intre în acțiune și să-și schimbe viața în domenii cheie: crearea de locuri de muncă, acces la educație non-formală și cultivarea spiritului civic. Valorile Țarii lui Andrei sunt spiritul civic, spiritul de întreprinzător, educația (non-formală) și inovația.

 


Țara lui Andrei este o mare comunitate orientată către soluții, o comunitate a celor care nu se dau înapoi de la a lupta pentru a-și transforma inițiativele în realitate. Cetățenii Țării lui Andrei sunt oamenii cu spirit de lider, orientați către soluții.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.