Programul LITORALUL PENTRU TOŢI, prelungit cu o săptămână, până pe 22 iunie

Publicat in Eveniment 13 Iunie 2014 3409 ori
Google+ WhatsApp
Programul LITORALUL PENTRU TOŢI, prelungit cu o săptămână, până pe 22 iunie
Programul LITORALUL PENTRU TOŢI, prelungit cu o săptămână, până pe 22 iunie

Programul "Litoralul pentru toţi" va fi prelungit cu o săptămână de hotelierii din staţiunile de la mare, până pe 22 iunie. Turiştii vor mai putea beneficia astfel de ofertele cu preţuri reduse la jumătate practicate în cadrul programului.

 

 

 


Programul "Litoralul pentru toţi" ar fi trebuit să se încheie iniţial, duminică, dar a fost prelungit până pe data de 22 iunie, scrie puterea.ro. Potrivit datelor patronatelor din turism, 6.000 de turişti au fost la mare prin acest program.

 

"Hotelierii de la mare s-au gândit să vină în întâmpinarea turiştilor şi să acorde în continuare reduceri la vacanţele derulate până pe 22 iunie. Vrem să stimulăm astfel să vină la mare şi persoanele cu venituri mici şi foarte mici, care, din păcate, sunt din ce în ce mai multe în România", a precizat vineri, Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

 

Majoritatea turiştilor care au mers la mare în cadrul programului „Litoralul pentru toţi" au optat pentru staţiunile Mamaia şi Eforie Nord.

 

Până pe data de 15 iunie, data iniţială de încheiere a programului, 53 de hoteluri din staţiunile Cap Aurora, Eforie Nord, Eforie Sud, Jupiter, Mamaia, Saturn, Vama Veche şi Venus au pus la dispoziţie peste 3.000 de camere la tarife reduse, locuri vândute prin agenţiile de turism la nivel naţional.

 

Pentru săptămâna 15-22 iunie numărul locurilor va fi limitat.

 

Turiştii care aleg să îşi petreacă concediul în staţiunea Mamaia plătesc pentru şase nopţi între 235 de lei la hoteluri de 2 stele, fără mic dejun, şi 605 lei la cele de 5 stele, cu mic dejun inclus.

 

În ceea ce priveşte staţiunile din sudul litoralului, precum Jupiter, Saturn sau Vama Veche, aici preţul unui sejur de şase nopţi porneşte de la 179 de lei de persoană la o unitate de 2 stele, fără mic dejun, şi ajunge la 469 de lei de persoană la un hotel de 5 stele, cu mic dejun inclus.



Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.